Șeful Consiliului Concurenței: „Vechiul Oltchim moare!”


• declarațiile lui Bogdan Chirițoiu vin pe fondul unor semnale tot mai clare privind re-privatizarea

Bursa.ro scrie că omul de afaceri Ştefan Vuza, care controlează Chimcomplex, şi Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România (acţionar minoritar semnificativ al Oltchim), au confirmat că vor depune oferte pentru cumpărarea activelor combinatului chimic Oltchim, în timp ce alte surse susţin că printre investitorii interesaţi s-ar regăsi şi companii din China, Kuweit şi Israel.
„În august, compania a anunţat că va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor, grupate în nouă pachete, înlocuind astfel metoda anterioară de privatizare, printr-un vehicul special SPV. Ofertele neangajante sunt aşteptate până pe 23 ianuarie. Intenţionăm să depunem ofertă pentru activele funcţionale ale «Oltchim», adică 80% din combinat”, a declarat Ştefan Vuza, care controlează compania Chimcomplex Borzeşti, ce a anunţat, în mai multe rânduri, că doreşte constituirea Companiei Române de Chimie.
Pentru Bursa.ro, Wojciech Zaremba a spus că oferta PCC este în pregătire şi că varianta finală a fost prezentată pe 23 ianuarie. Cei doi nu au oferit mai multe detalii despre activele pe care le vizează.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a afirmat că, la începutul acestui an, vânzarea activelor combinatului Oltchim ar putea fi finalizată, însă tranzacţiile finale vor trebui aprobate de Comisia Europeană. Potrivit acestuia, „Oltchim-ul vechi moare”. Preşedintele Consiliului Concurenţei a declarat „Suntem destul de aproape de o soluţie la Oltchim”, conform Bursa.ro. Potrivit acestuia, există companii interesate de combinatul chimic Oltchim, însă ofertele depuse sunt neangajante. Bogdan Chiriţoiu este de părere că aceeaşi soluţie poate fi aplicată şi la Complexul Energetic Hunedoara.
Schimbarea metodei de vânzare a Oltchim a venit în contextul în care Comisia Europeană a lansat, în aprilie 2016, o investigaţie privind un posibil ajutor de stat pentru combinat şi a transmis că opinează că procesul de vânzare, aşa cum figurează în planul de reorganizare aprobat, va conduce la o continuitate economică între Oltchim SA şi un posibil cumpărător al Oltchim SPV (o societate fără datorii, 100% deţinută de Oltchim SA şi destinată a fi vândută unui investitor).
„Conform surselor noastre, cele nouă pachete de active sunt: fabrica de sodă, fabrica de oxo-alcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1.000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, rafinăria Bradu şi fabrica de anhidridă ftalică. Investitorii trebuie să depună oferte separate pentru pachetele de care sunt interesaţi. Conform procedurii de vânzare primită de investitori, după etapa depunerii ofertelor neangajante, cei care se vor califica vor trebui să fie pregătiţi să depună ofertele angajante, în ianuarie-februarie 2017. Conform scrisorii transmise de consultanţi investitorilor, vor fi avantajaţi aceia care sunt dispuşi să reangajeze lucrătorii concediaţi. Surse din piaţă spun că investitorii trebuie să declare câţi lucrători vor să reangajeze, iar ofertele lor vor fi considerate mai mari cu aproximativ 5.000 de euro/angajat. Unele voci susţin că sunt viabile numai secţiile sodă caustică, oxo-alcooli şi polioli. De altfel, aceste trei active reprezintă 94% din vânzări”, mai notează Bursa.ro.