Șefii județului Vâlcea, din nou la București pentru sinistrații din Alunu


• Florian Marin, reprezentantul Guvernului în teritoriu și președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, față-n față cu viceprim-ministrul Paul Stănescu
Zilele trecute, prefectul județului, Florian Marin, alături de președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, s-au deplasat la București, la Ministerul Dezvoltării pentru a dezbate, încă o dată, problema sinistraților din Alunu. Discuțiile s-au purtat cu viceprim-ministru Dezvoltării, Paul Stănescu. I s-a prezentat situația de la Alunu, demersurile juridice întreprinse până-n prezent de Instituția Prefectului pentru despăgubirea persoanelor afectate de alunecarea de teren din localitate. Cei doi șefi ai județului nostru au plecat de la minister cu o nouă promisiune: în funcție de posibilitățile financiare se va încerca găsirea unei soluții adecvate, cu respectarea tuturor procedurilor legale. Prefectul Florian Marin mulțumește președintelui CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, pentru sprijinul acordat în rezolvarea acestei probleme și speră ca situația să fie rezolvată cât mai repede posibil.