Secretele monahilor olteni din Evul Mediu


• „Mitropolia Severinului de la 1370 la 1412” a fost disertația susținută de către cel mai respectat specialist în istoria Bizanțului

După cum vă informam și în edițiile noastre anterioare, din luna februarie Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” organi­zează periodic ciclul de manifestări „Serile Muzeului”. Cu acest prilej, vor fi invitaţi să conferenţieze pe teme de istorie şi artă reputaţi specialişti, nume cunoscute pentru activitatea lor ştiinţifică şi editorială, care vor dezbate subiecte inedite sau controversate din istoria poporului român. Iniţiativa a debutat ieri, când invitatul serii a fost prof. dr. Vasile Mărculeţ, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în istoria Bizanţului, care va susţine o disertaţie privind: „Mitropolia Severinului de la 1370 la 1412”. În cursul anului 1370, domnitorul român domnitorul Vladislav I (Vlaicu Vodă) (1364-1377) a făcut demersurile necesare pe lângă patriarhia ecumenică pentru a înfiinţa în Ţara Românească o nouă mitropolie, la Severin.
Legat de începuturile acestei noi instituţii ne vorbesc unele documente reproduse în „Acta Patriarchatus Constantinopolitani”. Primul este „un pitac (πιττακιον) al mitropolitului Iachint al Ungrovlahiei” adresat, în anul 1370, patriarhului ecumenic din acea vreme, Filotei. În acest document, Iachint îşi manifesta intenţia de retragere din scaunul mitropolitan. Văzând „puţina băgare în seamă” de care se bucura din partea patriarhului, mitropolitul se hotărăşte să se retragă de la conducerea mitropoliei, dându-şi şi consimţământul ca în locul său să fie numit Daniil. În aceste condiţii, patriarhul ia hotărârea să menţină în scaunul de la Argeş pe Iachint, înfiinţând, totodată, pentru Daniil, o nouă mitropolie, cea a Severinului. Nu ni s-a păstrat tomosul de înfiinţare, dar se pare că, totuşi, „pentru perfectarea formelor Iachint a fost chemat la Constantinopol”.

La Mănăstirea Tismana se păstrează o bederniţă şi un epitrahil dăruite sfântului lăcaş de mitropolitul Antim

Despre locul unde şi-a avut reşedinţa noua mitropolie părerile istoricilor sunt diferite, fiind amintite ca posibile oraşe de reşedinţă Severinul, Râmnicul şi Strehaia. Sediul iniţial al acestei mitropolii a fost la Severin, din moment ce Atanasie, succesorul lui Antim, purta titlul de mitropolit al Severinului (Dan I şi apoi Mircea cel Bătrân, ca stăpânitori ai Banatului Severinului s-au îngrijit şi de administraţia bisericească din acest teritoriu, obţinând pentru „mitropolitul unei părţi a Ungrovlahiei” titlul de mitropolit al Severinului), iar viaţa monahală din zonă a cunoscut în această perioadă o înflorire deosebită. Prezenţa Sfântului Nicodim de la Tismana aici şi ridicarea în zonă a mai multor mănăstiri însemnate vin în sprijinul acestei păreri. Având în apropiere o reşedinţă mitropolitană, Sfântul Nicodim va fi considerat că este potrivit ca ţinutul Mehedinţiului actual şi împrejurimile sale să fie locul unde să-şi ducă la îndeplinire planurile sale de reorganizare a mo­na­hismului românesc, bucurându-se astfel şi de sprijinul ierarhilor de Severin. De altfel, şi astăzi se păstrează la mănăstirea Tismana o bederniţă şi un epitrahil dăruite sfântului lăcaş de mitropolitul Antim. Cele două obiecte sunt de o valoare deosebită, fiind lucrate în fir de aur şi de argint. Prezenţa celor două odoare la Tismana l-a determinat pe părintele Dumitru Bălaşa să considere că, „după ocuparea Severinului de către unguri, Antim a rezidat o vreme la Tismana”. De altfel, problema mutării scaunului mitropolitan de la Severin spre alte locuri mai ferite rămâne deschisă, mulţi istorici considerând că şi după anul 1419 (când ungurii ocupă din nou banatul Severinului) mitropolia Severinului a continuat să existe, mitropolitul din acele vremuri mutându-şi sediul la Tismana, Cozia şi mai apoi la Strehaia. În acest sens, tradiţia ne spune că scaunul băniei româneşti de la Severin s-a mutat după ocuparea acestor teritorii de către unguri într-o zonă aflată sub stăpânire românească, mai precis la Strehaia. În aceste condiţii pare posibil ca Strehaia să fi fost pentru un timp şi sediul vechii mitropolii a Severinului, căci ştim că autoritatea bisericească urma autoritatea politică iar pe o veche pisanie de la mănăstirea Strehaia (pierdută astăzi dar păstrată prin transcrierea ei, în 1759, într-un pomelnic de către egumenul mănăstirii din acele vremuri) scria: Aciastă sfântă mănăstire Strehaia ce au fost mai înainte vreme şi episcopie, unde să cinsteşte şi să prăznuieşte hramul sfintei de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Troiţe,- fost-au zidită din temelia ei de prea bunul creştin, răposatul Domn Eu Matei Basarab Voevod şi au închinat-o lui Dumnezeu a fi mănăstire de sfinţi părinţi călugări. Iar după ani mulţi ai pristăvirii sale, când au fost în zilele bunului creştin şi luminatului Domn Io Grigorie-Voevod, în domnia mării sale, la anul 1673,- socotitu-s-au dinpreună cu toţi cinstiţii sfetnicii mării sale şi au tocmit şi au aşezat această sfântă mănăstire a fi Episcopie a Ţării Româneşti, pentrucă mai dinainte vreme au fost iarăşi episcopie aici, ci fiind surpată mult de puterea varvarilor, s-au mutat scaunul al Râmnic” . Aşadar, chiar dacă astăzi nu cunoaştem numele nici unui mitropolit care să fi rezidat la Strehaia, este posibil ca, pentru o scurtă perioadă de timp, în secolul al XV-lea, sediul vechii mitropolii a Severinului să fi fost aşezat aici. Datorită prigonirilor „varvarilor” turci, ea se va fi desfiinţat pentru a fi reînfiinţată din nou, la începutul veacului al XVI-lea, la Râmnic (de această dată ca episcopie). La obiecţia că dacă lucrurile s-ar fi petrecut aşa, mitropolia trebuia să se fi mutat spre sfârşitul secolului al XV-lea, odată cu mutarea băniei, la Craiova se poate răspunde simplu: până la mutarea sediului băniei de la Strahaia la Craiova, mitropolia se desfiinţase datorită presiunilor şi persecuţiilor turceşti. Cât priveşte locaşurile de cult ale Mitropoliei Severinului, acestea trebuie să fi fost biserica medievală cu contraforturi, aflată în imediata apropiere a cetăţii Drobeta, locaşul fiind cunoscut în tradiţia locală sub numele de „Catedrală a Mitropoliei Severinului” (atâta vreme cât această instituţie ierarhică şi-a avut sediul la Severin) şi vechea biserică a mănăstirii Strehaia (pentru perioada de timp cât mitropolia a fiinţat la Strehaia). În ceea ce priveşte jurisdicţia noii mitropolii, marea majoritate a istoricilor consideră că aceasta se întindea peste „jumătate” din ţară, adică ţinutul din dreapta Oltului, inclusiv Banatul Severinului.
Pe lângă credincioşii din dreapta Oltului (inclusiv Banatul Severinului), mitropolia Severinului a avut sub jurisdicţia ei şi pe românii transilvăneni, cel puţin a celor aflaţi în Banatul actual (aşa se poate explica de ce Caransebeşul se putea numi „episcopia Severinului”) şi în partea de sud a Transilvaniei, iar odată cu desfiinţarea scaunului ierarhic de la Severin, tradiţia şi competenţele spirituale ale vechii mitropolii, în ceea ce priveşte credincioşii transilvăneni, au fost preluate de ierarhii ardeleni de la Feleac care vor păstra, pentru o vreme, în titulatura lor şi atributul de „al Severinului”.

Scaunul băniei româneşti de la Severin s-a mutat după ocuparea acestor teritorii de către unguri

După anul 1403, nu mai avem date despre Mitropolia Severinului, fapt ce a determinat pe majoritatea istoricilor să considere că aceasta s-a desfiinţat, „dacă nu în 1403, cel mai târziu după anul 1419”. Aşadar, prima ipoteză este că mitropolia s-a desfiinţat chiar în 1403, odată cu caterisirea lui Atanasie (dacă se va fi petrecut acest lucru) sau odată cu moartea acestuia (în cazul în care a fost lăsat în scaun). În locul său, sinodul patriarhal nu va mai fi ales pe nimeni, poate ca o pedeapsă pentru faptul că ierarhul acestor locuri se ridicase împotriva patriarhului ecumenic şi a împăratului Bizanţului. Cea de-a doua ipoteză sugerează că mitropolia s-a desfiinţat în jurul anului 1419, odată cu ocuparea Banatului Severinului de către regatul maghiar catolic. În acest caz, ea trebuie să fi continuat să existe atâta timp cât Banatul Severinului a continuat să facă parte din Ţara Românească, ori, în acest sens, aflăm că, la 1 iunie 1421, Radu Voievod îşi adăuga la titulatura lui şi pe aceea de „domn al Banatului Severinului”. Cea mai probabilă este o a treia ipoteză, anume aceea a mutării scaunului mitropolitan de la Severin spre alte locuri mai ferite, mitropolia Severinului continuând probabil să existe modest, dar să existe şi după 1419. Ea îşi va fi mutat sediul la Tismana, la Cozia şi mai apoi la Strehaia. Aşa cum aminteam şi mai sus, tradiţia ne spune că scaunul băniei româneşti de la Severin s-a mutat după ocuparea acestor teritorii de către unguri într-o zonă aflată sub stăpânire românească, mai precis la Strehaia. În aceste condiţii pare posibil ca Strehaia să fi fost pentru un timp şi sediul vechii mitropolii a Severinului, căci ştim că autoritatea biseri­ceas­că urma auto­ri­tatea politică iar pe o veche pisanie de la mănăstirea Strehaia scria: ,,Aciastă sfăntă mănăstire Strehaia ce au fost mai înainte vre­me şi epis­co­pie, unde să cin­steş­te şi să prăz­nu­ieşte hramul sfin­tei de via­ţă făcă­toarei şi nedes­păr­ţitei Troiţe,- fost-au zidită din temelia ei de prea bu­nul creştin, răposatul Domn Eu Matei Basarab Voevod şi au închinat-o lui Dumnezeu a fi mă­năs­tire de sfinţi părinţi călugări. Iar după ani mulţi ai pristăvirii sale, când au fost în zilele bunului creş­­­­tin şi lumi­na­tului Domn Io Grigorie-Voevod, în dom­ni­a mă­rii sale, la anul 1673,- socotitu-s-au dinpreună cu toţi cinstiţii sfetnicii mării sale şi au tocmit şi au aşezat această sfântă mănăstire a fi Episcopie a Ţării Româneşti, pentru că mai dinainte vreme au fost iarăşi episcopie aici, ci fiind surpată mult de puterea varvarilor, s-au mutat scaunul al Râmnic”. Aşadar, chiar dacă astăzi nu cunoaştem numele nici unui mitropolit care să fi rezidat la Strehaia, este posibil ca, pentru o scurtă perioadă de timp, în secolul al XV-lea, sediul vechii mitropolii a Severinului să fi fost aşezat aici. Datorită prigonirilor „varvarilor” turci, ea se va fi desfiinţat pentru a fi reînfiinţată din nou, la începutul veacului al XVI-lea, la Râmnic (de această dată ca episcopie). La obiecţia că dacă lucrurile s-ar fi petrecut aşa, mitropolia trebuia să se fi mutat spre sfârşitul secolului al XV-lea, odată cu mutarea băniei, la Craiova se poate răspunde simplu: până la mutarea sediului băniei de la Strahaia la Craiova, mitropolia se desfiinţase datorită presiunilor şi persecuţiilor turceşti. Plecând de la aceste ipoteze, rămâne ca cercetările viitoare să stabilească data şi împrejurările exacte în care Mitropolia Severinului şi-a încheiat existenţa.
Deşi nu a avut o existenţă prea îndelungată (datorită vremurilor potrivnice), Mitropolia Severinului a avut, în Oltenia şi nu numai, un rol foarte important şi anume cultivarea şi apărarea credinţei ortodoxe. În acest sens, mitropolitul Firmilian afirma că înfiinţarea acestei mitropolii „a rămas expresia celei mai înalte organizări bisericeşti în părţile oltene, bazată pe un bogat şi iniţial fond ortodox şi pe luptele de conservare a acestui fond, care era, în acelaşi timp şi un fond naţional”.