Seceta şi mistreţii au distrus culturile agricole din Şuşani


Dacă seceta a pus la pământ mare parte din munca ţăranilor din Şuşani, restul culturilor agricole au fost devastate şi de mistreţi. Oamenii sunt în culmea disperării după ce mistreţii din pădurile ocolului silvic din zonă au distrus toate recoltele. Degeaba stau de pază noapte de noapte dacă mistreţii atacă în turme, fiind vorba de câte 30 de exemplare. Mai mult, se ştie că pe timp de noapte un mistreţ atinge viteza de 30 – 40 km/oră. Cum nu au voie să se atingă de animalele sălbatice, localnicii fac focuri şi gălăgie, dar de cele mai multe ori e în zadar. Oamenii din Şuşani sunt de părere că vina o poartă silvicultorii care, dacă ar aduce hrană mistreţilor, aceştia nu s-ar mai năpusti asupra culturilor agricole. Primarul comunei, Gheorghe Staiu, a făcut demersuri la toate instituţiile statului, chiar şi la Ministerul Agriculturii. Au fost trimişi oameni care să stea de pază, s-au format grupuri de vânători ce au stat 2 – 3 zile, au speriat mistreţii, dar după o săptămână animalele au revenit în culturi. Cert este faptul că dacă un localnic ar omorî un mistreţ nu s-ar alege cu o simplă amendă, ci ar intra în puşcărie. Aşa că oamenilor nu le rămâne decât să stea în corturi, în apropierea culturilor, să facă focuri şi gălăgie…poate, poate mai salvează ceva.