„Seceta nu va mai fi resimțită în comuna noastră”


• declară primarul Ion Ungureanu

Așa cum am mai informat, rețeaua de alimentare cu apă a comunei Muereasca este finalizată în proporție de 70 la sută și, dacă vremea va fi bună, se va ajunge la procentul maxim la sfârșitul lunii noiembrie. „Cetățenii din comuna noastră sunt foarte bucuroși, pentru că de vreo trei ani ne-am confruntat cu seceta. E adevărat că, la noi în localitate, fântânile sunt săpate la mici adâncimi, la 7-8 metri, pentru că mai mult nu se poate săpa. În perioada verii, în satele Muereasca de Sus, Andreești, Găvănești au fost probleme mari și a trebuit să cărăm apă chiar și de la 10 kilometri distanță”, declară primarul Ion Ungureanu.