Seară culturală de balet, la Conacul Bălceștilor


Vineri, 22 martie, cu începere de la ora 17.00, Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” din comuna cu același nume va fi gazda unui interesant eveniment cultural. În parteneriat cu Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, în această locație se va desfășura spectacolul de dans clasic „Coppella”, un interesant program de balet.
„Micuțele balerine vor interpreta și vor dansa părți solistice din repertoriul Chopin și Strauss, dansuri contemporane «Țai-Țai Polițai», «Arlechino» și «Bailando», sub îndrumarea coordonator coregraf Angela Burlacu. Prin această acțiune culturală, ne propunem să inaugurăm anul bicentenar Bălcescu (două sute de ani de la naștere, 1819-2019) cu o serie de evenimente prin care Conacul Bălceștilor continuă să fie un spațiu viu și prezent în viața iubitorilor de artă și cultură”, au transmis reprezentanții Muzeului „Nicolae Bălcescu” prin intermediul unui comunicat de presă.
În context, este de amintit și faptul că intrarea publicului spectator va fi permisă în mod liber.