Se reglează în martie situația domeniului schiabil de la Obârșia Lotrului?


Pe data de 2 martie, primarul localității Voineasa, Sebastian Năstăsescu, se va afla la București, la ministrul Turismului, pentru a dezbate ultimele lucruri ce trebuie puse la punct în ceea ce privește pârtia de schi de la Obârșia Lotrului.
Contactat, edilul Năstăsescu a declarat, pentru ziarul nostru: „Banii sunt și am înțeles că vor fi livrați constructorului după semnarea contractului. Până nu vedem contractele semnate nu pot spune nimic concret. Ca și bani, vorbim de 16 milioane lei, aceștia urmând să ajungă la constructor după ce dă cu semnătura pe acte. Voi duce la București ultimele documentații, vom pune cap la cap lucrurile și eu sper ca anul acesta să se dea drumul lucrărilor. Cel puțin, așa mi s-a promis de la ministerul de resort”.
În cadrul domeniului schiabil, mai sunt de construit două parcări, accesul către DN 7 și un restaurant chiar la baza pârtiei.