Se reabilitează școala de la Mădulari


Primarul Daniel Dimulescu spune că educaţia şcolară la standarde cât mai bune reprezinta o preocupare serioasă a administratiei locale din Mădulari. „Infrastructura şcolară la nivelul comunei trebuie adaptată la normele europene de calitate. În acest sens, dorim să ridicăm considerabil nivelul unităţii de învățământ, pentru a asigura elevilor si cadrelor didactice un mediu cât mai bun pentru desfăşurarea activităţii. Astfel, am depus pe FDI proiectul care priveşte reabilitarea, modernizarea şi dotarea Școlii cu clasele I-VIII Mădulari”, spune edilul Dimulescu.