Se pun la punct cursurile de formare profesională, pentru 2014


Pentru realizarea planului de formare profesională pe anul acesta, conducerea Centrului Regional de Formare Profesio­nală a Adulților a ținut cont de recoman­dările agențiilor județene de ocupare a forței de muncă arondate, respectiv cele din Argeș, Gorj și Vâlcea. Cum era normal, planul se va forma în funcție de necesitățile pieței muncii. Au fost luate în calcul și solicitările reprezentanților din București și Bihor. Cele mai solicitate cursuri sunt în domeniile construcții și alimentație publică. La mare căutare sunt și cursurile pentru înfrumusețare. Astăzi, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a AJOFM Vâlcea, CRFPA organizează, de asemenea, Ziua Porților Deschise.