Se oprește iar apa caldă în Râmnic. Doar locuitorii unui cartier sunt afectați!


Reprezentanții CET Govora SA anunță o nouă oprire a furnizării agentului termic sub formă de apă caldă fierbinte și apă caldă de consum. De această dată, oprirea nu mai este una totală, așa cum s-a întâmplat în urmă cu mai bine de o săptămână, când, timp de peste 50 de ore, râmnicenii au avut sistat acest serviciu. Acum, măsura vizează doar consumatorii din centrul Râmnicului, racordați la următoarele puncte termice: 13 – Piață, 14 – Zăvoi, 18 – Cozia, 22 – Filipin, 21 – Argeș, Primărie, Piețe Prest, Stadion Municipal. Măsura este valabilă pentru pentru mâine, 14 septembrie, în intervalul orar 00.00 – 22.00.
În comunicatul de presă la care am făcut referire, reprezentanții CET Govora anunță că măsura este necesară „pentru finalizarea lucrărilor de investiții începute la oprirea totală pe faleza râului Olănești, respectiv întregire, după înlocuire tronsoane defecte, magistrală DN 500 mm și DN 400 mm”.