SE OPREȘTE ALIMENTAREA CU APĂ pe mai multe străzi din Râmnic și din Ocnele Mari


Ca urmare a executării lucrărilor pentru remedierea avariilor la conducta de transport a apei potabile OL/PREMO DN 600 mm, existentă în Râmnicu Vâlcea pe străzile Depozitelor, Pârâul Sărat și Calea lui Traian, în data de 2 septembrie 2021, între orele 08.30 – 20.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la mai mulți consumatori. În Râmnicu Vâlcea, vor fi afectați consumatorii de pe străzile Cătăneștilor, Depozitelor, Râureni – de la pasarela Râureni până la Pârâul Sărat (partea stângă și partea dreaptă de mers), Iacob Simian, Buridava, Schitului, Gândăcești, Ghioceilor, Calea lui Traian – de la Intrarea Sudului până la pasarela Râureni. În Ocnele Mari, vor fi afectați consumatorii de pe străzile Cărpiniș, Gânjulești, Pinilor și A.I. Cuza.
În această perioadă orară (08.30 – 20.00) echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
„Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, ne-au informat angajații Apavil SA.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Compartimentului de comunicare și mass-media al societății Apavil SA