Se caută oftalmolog şi neurolog pentru Spitalul Brezoi


Singura unitate medicală din judeţ care a răzbit în timp de criză şi nu a pus pacienţii să-şi achiziţioneze singuri tratamentele, are nevoie de specialişti. Spitalul Orăşenesc Brezoi este dotat cu aparatură medicală performantă, de ultimă generaţie, dar are nevoie de medici specialişti. Din păcate, aceştia nu fac coadă la angajare. Potrivit declaraţiei directorului spitalului, dr. Vasile Cerbu, se caută un medic oftalmolog şi unul neurolog: „Suntem descoperiţi pe aceste specializări. Deşi avem aparatură pentru cabinetul de Oftalmologie, medicii nu se înghesuie să vină. Şi asta, nu pentru că distanţa ar fi o problemă, dar sunt foarte puţini oftalmologi în Vâlcea şi aceştia, foarte ocupaţi. Mai mult, preferă sistemul privat unde câştigă mult mai bine”. Până una alta, aparatura performantă achiziţionată cu fonduri europene zace nefolosită.