Scurtă relatare de la debutul celui de-al 138-lea Romcon


Dragi telespectatori, ne aflăm lânga ce­­le­bra sală GLOBUS-8, din frumoasa așezare subcarpatică Măldărești, jud. Vâlcea. În mă­reața sală au încăput peste 10.000 de sefiști din șesurile, văile, vâlcelele, dealurile și peșterile române.
Marea parcare subterană și supraterană Globus este full. Peste 2500 de automobile electrice, 2000 de mopede și 1400 de bicicluri și tricicluri au încăput în ea. Imediat s-au pus în funcțiune parcările verticale și diagonale în care au mai intrat 1142 de autovehicule.
Superba blondă alunga cu mâna un țânțar anofel, destul de măricel. Era cea mai cu­noscută reporteriță de pe carul 18B al Televiziunii nr.3 Integrate. Pletele-i unduiau în vânticelul mediocru, ținea pe umăr sutienul argintiu, iar la subsuară avea ceva, care parcă aducea cu Almanahul Anticipația din seria a IV-a, postalbesciene și mironoviste.
Era foarte aproape de unul din anticele cluburi românești ANTARES, care era proas­păt reînființat pentru a 13-a oară și spon­sorizat de cunoscuta firmă de rachete intergalactice Antares din Brezoi.
„Prieteni buni,
Rotarieni, lioniști, francmasoni de anul cel bun, francmasoni din anii ploioși, adventiști și paroliști de ziua Z, cei organizați, cei de­zor­ga­nizați, cei fără număr, dar cu tată, transexuali, mu­tanți cu viză sau neștampilați, transfugi și cyborgi, vă transmit un salut frățesc de bun venit.”
„Stimați telespectatori, a vorbit pre­șe­din­tele secular al Arcasf în noul dialect carpato-dunărean aprobat la a 188-a Sesiune Extra­or­dinară și Plenipotențiară a Academiei Române.
Arcasf este singura asociație pământeană, subpământeană, aeriană, inter și superpla­netară.
O, da, își cere scuze pentru scandalul monstru de azi-noapte de la etajele 45 și 46 ale așezământului SILVIAN cel tânăr și fost betetist din Vâlcea, acolo unde au fost cazați discipolii zeloși ai sectei cărășeleniene sudice de centura încolo-încoa.”
Un zâmbet abia schițat apăru pe fața proaspătului guvernator al ținutului Olteniei Superioare De-a Dreapta, în timp ce ama­zoa­nele de tip andradian desenau prin aer celebrul dans ritualic al guvizilor mutanți de tip Olteț.
„Administratorii celebrului MUZEU AL FOCULUI MOCNIT ne-au comunicat că toți vizitatorii cu ecusoane ROMCON au funcționat ireproșabil, mergând desculți pe lângă mu­șuroaiele și grămăjoarele încinse bine, folosind cu pricepere și devotament cei 124,12 ml de lichid special primit la intrare”
Alo, alo, acum sunt în scuarul liliecilor zgârciți și zbârciți de lângă Măldărești.
Sunt lângă cupola 434 unde se discută foarte aprins, când și de ce a fost Jules Verne prin coastele Olteniei.
Dragi telespectatori, peste 67 de secunde satelitul nostru Vâlcea 811-2K va înceta să mai comunice cu mine.
Trecem imediat la comunicarea în regim telepatic. Reînnoiți-vă, vă rog, abonamentele.
Oscar Olăreanu