Scorul Play-off-ului 2018-2019: Finul Peștereanu – Nașul Pearcu : 6-1, 6-1


În prezența primarilor Toma Peștereanu și Dumitru Pearcu, Minerul Costești și Unirea Tomșani s-au întâlnit, astăzi, 18 mai, în returul play-off-ului Superligii pe stadionul Hidro din nordul Râmnicului. Scorul din tur, adică 6-1, s-a repetat, la capătul unui meci tratat extrem de lejer de către viitoarea vicecampioană a Superligii, care nu a forțat aproape deloc. În fapt, după aproape o repriză întreagă cu nenumărate ocazii de gol, la doar 3 minute de pauză, costeștenii erau la egalitate 1-1 cu vecinii de la Apus. Un penalty transformat chiar la ultima fază a primei jumătăți părea că i-a trezit pe mineri, doar că a doua parte a înfruntării a venit tot cu ratări incredibile în ciuda altor cinci goluri marcate în poarta Tomșaniului.
La final, Toma Peștereanu, edilul Costeștiului a declarat: „E clar că băieții au intrat un pic mai relaxați chiar dacă amintirea celor două puncte pierdute în sezonul regulat la Tomșani nu s-a dus încă. Mintea le stă, cel mai probabil, la finala Cupei de la Drăgoești unde nu mai au voie să greșească. Îi invit, pe această cale, pe toți microbiștii din Costești să se înscrie la primărie pentru a fi prezenți la marele meci, un eveniment fără precedent pentru sportul din localitatea noastră. Oricine dorește să fie de față, are transportul gratuit asigurat de primărie.”