Școlile din nordul județului, în atenția deputatului Cristian Buican


buican_cristi3Zilele trecute, Cristian Buican și Remus Daniel Nițu – candidații Uniunii Social Liberale pentru alegerile parla­men­tare au participat la o întâlnire în Călimănești, unde au fost invitați toți directorii de școli din nordul județului Vâlcea. Împreună cu Stelian Fedorca – secretar de stat al Ministerului Educa­ției, Cercetării, Tineretului și Sportului și cu Florin Smeureanu – inspectorul Ge­ne­­ral al ISJ Vâlcea, deputatul Buican a as­cultat și și-a trecut în agenda proble­mele cu care se confruntă unitățile din învățământ din toate localitățile colegiu­lui Nord. Directorii prezenți la această întâlnire de lucru i-au mulțumit lui Cris­tian Buican pentru implicarea și devo­tamentul de care a dat dovadă în ultimii patru ani în susținerea cadrelor didac­tice. Președintele PNL Vâlcea a primit aprecieri și pentru perioada 2007-2008, în care a ocupat funcția de vicepreșe­dinte al Consiliului Județean, atunci când majoritatea școlilor din județ au fost modernizate și reabilitate. Repre­zen­tanții școlilor au luat cuvântul și și-au exprimat opiniile, atât în legătură cu modificările legislative ce trebuie aduse Legii Învățământului, cât și legat de necesitățile pe care le au școlile și grădinițele pe care le conduc.

Deputatul Buican a fost foarte atent la dezbatere și a promis că, împreună cu Stelian Fedorca, va găsi soluțiile nece­sare pentru rezolvarea acestora. Printre cele mai urgente  probleme se numără finanțarea investiției la liceul din Călimănești, dotarea cu autobuz a liceului din Brezoi, alocarea de fonduri pentru reparația școlii din Câinenii Mari, construcția sălilor de sport la Voineasa și la Bujoreni, dotarea școlilor din Poia­na și Spinu din Perișani, din Balota, co­mu­na Racovița, cu centrale termice,  do­tarea cu calculatoare a tuturor unită­ților de învățământ ce nu beneficiază de astfel de echipamente, precum și cons­trucția unui grup sanitar la școala din Ol­teni și a extinderii școlii din Lunca, loca­li­tatea Bujoreni. Cadrele didactice au dis­cutat cu deputatul Cristian Buican des­pre unele modificări ce trebuie adu­se Legii Învățământului precum intro­du­cerea bacalaureatului profesio­nal, de­con­tarea transportului pentru elevi, adop­tarea cât mai urgentă a tu­tu­ror me­to­dologiilor la Legea Învățămân­tului sau deblocarea posturilor persona­lu­lui auxi­liar. „De şase ani, de când ocup func­ții ad­­ministrative sau legislative, am în­cercat să sprijin cadrele didactice și să asigur condiții și dotări moderne elevilor. Cred că statul trebuie să dea o mai mare importanță învățământului, nu doar prin suplimentarea alocărilor bu­ge­tare, ci și prin asigurarea unui statut spe­­cial profesorilor și dascălilor. Prove­nind din sistem, ca profesor de mate­ma­tică, știu foarte bine nevoile și pro­ble­mele cu care se confruntă oamenii din acest domeniu”, a declarat Cristian Buican.