Şcoli, încă, fără avize, elevi fără manuale şi microbuze arhipline (2)


Şcolile din Păuşeşti Otăsău, ca la carte
 

Uneori, din lipsă de fonduri, primarii s-au rezumat să efectueze în şcoli şi grădiniţe simple igienizări, nimic mai mult. Sunt însă şi primari care şi-au pus din timp şcolile la punct şi nu au avut nevoie, anul acesta, de ample lucrări. Să nu mai spunem că multe din lucrări au avut loc cu personalul didactic. Cel mai elocvent exemplu este cel de la Grupul Şcolar „Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnic. Aici, din declaraţia inspectorului şcolar adjunct, Remus Grigorescu, rezultă că igienizarea şi reparaţiile curente au fost realizate prin munca voluntară a cadrelor didactice din şcoală. Nici în teritoriu lucrurile nu stau mai bine, la acest capitol. Tot cu angajaţii unităţilor de învăţă­mânt s-au efectuat lucrările de igienizare în Păuşeşti Otăsău. Cele trei şcoli din satele Barcanele, Păuşeşti Otăsău şi Şerbăneşti au fost, de-a lungul timpului, reabilitate şi modernizate cu fonduri europene. Tocmai de aceea, în această perioadă, şcolile au beneficiat doar de simple igienizări, dar şi acestea cu personalul didactic. În plus, potrivit declaraţiei edilului Gheorghe Pârvulescu, s-a asigurat şi aprovizionarea cu lemne, în proporţie de 40%. Restul de lemne vor fi luate din pădurea din apropiere, fiind vorba de lemne marcate.

Măsura 322 a avut consecinţe: Grădiniţă nouă în Vlădeşti
 

Noutatea din domeniu vine din Vlădeşti. Zilele acestea, primarul social democrat Sorin Ghiţă va inaugura prima grădiniţă cu program prelungit din localitate. În baza unui proiect finanţat prin Măsura 322, edilul a construit o grădiniţă cu program prelungit, de oferta educaţională urmând a beneficia 100 de copii. În ceea ce priveşte elevii, cei 200 de copii vor începe cursurile la singura şcoală din comună; Şcoala de centru din Vlădeşti. Cum şi aici au avut loc de-a lungul anilor reparaţii şi lucrări mai ample, recent autorităţile s-au ocupat de simple igienizări.

Trei şcoli şi patru grădiniţe din Perişani, igienizate
 

Potrivit declaraţiei primarului Ion Sandu, unităţile de învăţământ din Perişani sunt, ca de obicei, gata să întâmpine elevii. În şcolile din Perişani, Mlăceni şi Poiana, dar şi în grădiniţele din Spinu, Poiana, Mlă­ceni şi Perişani nu a fost nevoie decât de simple lucrări de igieni­za­re. Se pare că mulţi dintre edilii vâlceni au profitat de proiectele şi fon­­durile alocate cu ani în urmă şi şi-au pus şcolile şi grădiniţele la punct. Aşa se face că, pe timp de criză, edilii trebuie să se ocupe, mare parte, doar de igienizarea unităţilor. Şi la Perişani lucrările s-au realizat cu forţe proprii. De asemenea, cum au mai rămas provizii de lemne de anul trecut, prea puţină mai este cantitatea pe care trebuie să o procure, în prezent, liberalul Ion Sandu.

CONTINUARE…