„Școala altfel” la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”


În perioada 26-31martie 2018, Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” organizează pentru participanţii la programul naţional „Şcoala altfel” diferite programe adresate atât elevilor din ciclul primar cât și elevilor din ciclul gimnazial. În afară de vizitarea conacului Bălceştilor şi a celor trei expoziţii, prin participarea la atelierele pedagogice, vizitatorii au posibilitatea să descopere tainele bucătăriei din vremea lui Nicolae Bălcescu, efectuează o călătorie în timp şi participă la un ceremonial în care aleg „dregătorii” din cadrul sfatului domnesc, participanţii fiind actorii principali, vor afla amănunte despre evoluția armamentului sau vor parcurge câțiva “paşi” pe drumul de la descoperirea scrierii la era tiparului, de la stylus la… stilou și vor scrie cu pana de gâscă și cu tocul. La aceste activități, vor participa peste 650 de elevi, cadre didactice și părinți din județul Vâlcea, Argeț, Giurgiu și Teleorman.