SCHIMBĂRI MAJORE aduse legislației în construcții


Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației a emis Ordinul care va simplifica regimul construcțiilor prin atestarea unor noi experți tehnici și verificatori de proiecte în construcții.
În noile condiții, verificatorii de proiecte și experții tehnici au datoria de a certifica dacă, în timpul proiectării și execuției unei construcții, au fost luate măsurile necesare privind rezistența mecanică și stabilitatea unei clădiri sau siguranța acesteia în caz de incendiu ori cutremur, de exemplu. Lucrările nu pot avansa fără aprobarea acestora, dar există o lipsă acută de experți și verificatori, majoritatea celor atestați în prezent având vârste de peste 70 de ani.
Ordinul de ministru prevede obligativitatea de a organiza două examene pe an începând cu 2022, și unul în acest an, cu teste grilă, iar proba orală va fi eliminată. Examenele vor fi anunțate cu cel puțin 45 de zile înainte. La acestea se vor putea înscrie verificatorii cu cel puțin 8 ani de experiență în domeniu, din care 3 ani în proiectare, respectiv experții cu 12 ani de experiență, din care 4 ani în proiectare. În prezent, în evidența ministerului sunt numai 18 experți de securitate la incendiu în București și 23 în restul țării, 24 de județe neavând niciun expert de securitate la incendiu.
Sursă foto: Arhivă