Schimbări importante privind legislaţia de mediu


Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, anunţă că, recent, Comisia Europeană a prezentat noi propuneri pentru simplificarea legisla­ției privind evaluările impactului asu­pra mediului.

Astfel, noile propuneri vizează redu­cerea sarcinii administrative și facilitarea evaluării impactului poten­țial al proiectelor majore, fără a re­duce eficacitatea măsurilor existente de protecție a mediului. Nivelurile actuale de protecție a mediului vor fi consolidate, iar întreprinderile ar trebui să dispună de un cadru de reglementare mai armonizat.

„În ultimii 25 de ani, directiva EIA a contribuit la integrarea aspectelor de mediu în procesul decizional pri­vind proiectele. Astfel s-a îmbunătățit sustenabilitatea a nenumărate proiec­te, în timp ce cetățenii au fost respon­­sa­bilizați, asigurându-se informarea și consultarea lor înainte de luarea deciziilor. Însă, este necesar să se remedieze unele lacune, în special în ceea ce privește calitatea procesului de evaluare, pentru a se garanta că proiectele care vor afecta mediul sunt evaluate în mod corespunzător. Modi­fi­cările sunt orientate spre viitor, iar noile provocări, care sunt importante pentru întreaga UE în domenii precum utilizarea eficientă a resurselor, schim­bările climatice, biodiversitatea și prevenirea dezastrelor, vor fi luate în considerare de acum înainte în procesul de evaluare. Printre noile pro­puneri, se află: ajustarea proce­durii prin care se determină dacă este necesară o evaluare a impactului asupra mediului (în acest mod,  se garantează că numai proiectele cu un impact semnificativ asupra mediului fac obiectul acestei evaluări, iar pro­iec­tele adaptate în scopul reducerii im­pactul lor asupra mediului și proiec­tele la scară mică cu efecte locale ar trebui să fie aprobate cu mai multă rapiditate, la un cost mai scăzut, astfel încât autoritățile să dispună de mai mult timp pentru a se concentra asupra evaluării proiectelor majore cu impact asupra mediului la scară largă), consolidarea normelor pentru a se asigura ameliorarea procesului decizional și pentru a se evita daunele aduse mediului (impactul alternativ asupra mediului va trebui analizat mai sistematic, iar autoritățile compe­tente vor trebui să explice mai clar motivele care stau la baza deciziilor lor), simplificarea diferitelor etape ale procesului EIA, prin introducerea unor termene și a unui nou mecanism care să simplifice procesul în cazul în care sunt necesare mai multe evaluări și sunt implicate mai multe autorități (toate aceste schimbări vor asigura un nivel mai ridicat de securitate juridică și vor accelera procesul, fără a compromite calitatea evaluării)”, ne-a explicat Lidia Giosan.