Schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională, până la 30 iunie 2014


Un comunicat oficial de presă anunță că Guvernul va prelungi perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat regional exceptată de la obligaţia notificării Comisiei Europene până la 30 iunie 2014, schemă aprobată în 2008 cu un buget total de maxim 1 miliard euro, fiind estimate acorduri de finanţare viitoare de 400 milioane euro.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională expiră la 31 decembrie anul acesta, însă ar putea fi prelungită până la 30 iunie anul viitor, potrivit unui paragraf din "Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020".

„Având în vedere impactul pozitiv al schemei de ajutor de stat, precum şi pre­vederile noilor Orientări privind aju­toa­rele de stat regionale pentru peri­oada 2014-2020, Guvernul şi-a exprimat intenţia prelungirii valabilităţii acesteia până la data de 30 iunie 2014, inclusiv, notificând în acest sens Comisiei Europene prelungirea valabilităţii hărţii ajutorului de stat regional pentru România. Comisia Europeană a emis, la data de 25 octombrie 2013, Decizia de aprobare a prelungirii valabilităţii actualei hărţi regionale pentru România până la data de 30 iunie 2014, inclusiv, ceea ce permite prelungirea valabilităţii schemelor de ajutor de stat regionale”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de Hotărâre de Guvern.

„Prin adoptarea acestui act normativ se urmăreşte dezvoltarea regională a tuturor regiunilor României prin atrage­rea de investiţii mari şi crearea de locuri de muncă în întreprinderi care activează în domenii de vârf ale economiei, şi, implicit creşterea veniturilor la bugetul general consolidat”, se mai arată în documentul citat.