Schell deschide „Târgul Lotrilor”, Iohannis participă


Ca-n fiecare an, în luna august, cu ocazia sărbătoririi „Târgului Lotrilor”, primarul Robert Schell și-a obișnuit localnicii cu tot felul de surprize. La finele acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 23 august, surpriza târgului este reprezentată de un invitat de seamă: Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin-Liberale la președinția țării. Astfel, brezoienii îl vor avea în mijlocul lor pe viitorul președinte al României, după cum însuși declară liberalul Schell. Manifestarea va cuprinde un concurs național de ciclism pe traseul Brezoi – Obârșia Lotrului, pe distanța de 77 kilometri. Pe scenă vor urca Mihai Mărgineanu, Antonia, Vunk, Prometeu și Mandinga. Seara se va încheia cu un imens foc de artificii.