SCANDAL ÎNTR-UN BAR din județ! Poliția și ambulanța au ajuns la fața locului


La data de 14 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 8 Rurală au fost sesizați cu privire la un scandal aflat în desfășurare, în zona unei societăți (bar) de pe raza comunei Roești. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificați trei bărbați, doi dintre aceștia prezentând urme vizibile de violențe.
„Din cercetări s-a stabilit că pe fondul unor neînțelegeri, un bărbat de 43 de ani, din Roești, ar fi lovit în zona capului doi bărbați de 32 respectiv 42 de ani, acesta folosindu-se de un obiect contondent. De asemenea, bărbatul de 43 de ani ar fi distrus și luneta unui autoturism, proprietatea bărbatului de 32 de ani. La fața locului a fost solicitată și o ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.
Aceeași sursă a mai anunțat că „în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a bărbatului de 43 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de distruge, lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordini publice, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu”.
Astăzi, 15 septembrie 2020, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu în vederea dispunerii de măsuri legale.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea