Scan-da-los!!! Nepotul lui Vlădoiu habar n-are ce votează prin CJ


pesedistul a votat cu ochii în tabletă mai multe proiecte de maximă importanţă pentru judeţ

 

Ne-am obişnuit prea repede şi am uitat şi mai repede aleşii indolenţi şi fără absolut nici un chef în a-şi merita banii pentru care au ajuns să ne reprezinte. Indiferent de nivelul de reprezentare, comportamentul acestora ne-a dezgustat cândva într-atât încât, prin trecerea anilor, nici nu ne mai şochează că nesimţirea lor a înlocuit demnitatea impusă.

În această categorie l-am putea introduce oricând şi pe flăcăul din imagine. Buletinul zice că se numeşte Popa Laurenţiu. Carnetul de partid îl dă drept pesedist dar, nici o grijă, că a fost şi la PNL prin 2008-2010, dar toată lumea ştie că e un (oarecare) ceva numai şi numai datorită rudeniei cu răposatul Aurel Vlădoiu. Ei bine, omul este consilier judeţean de prin 2011. De atunci şi până azi, este parte integrantă din cele două treimi de pesedişti care formează flora CJ, adică vegetează tăcut şi pe nişte bani pe care nu i-au meritat nici măcar o singură secundă!

La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, Laurenţiu Popa n-a avut absolut nici o treabă cu nimic din ceea ce s-a discutat sau dezbătut în prima parte a întâlnirii. Zeci de minute, scopul pentru care s-a dat jos din pat în ziua de miercuri, 31 mai 2017, a fost cu totul şi cu totul altul decât întâlnirea consilierilor judeţului. Indiferent că a fost vorba de rectificări bugetare de multe milioane, prioritatea alesului a fost către cu totul altceva, mai precis, culmea-culmilor, sisteme de supraveghere video! Noi l-am aşteptat vreo zece minute, l-am fotografiat insistent alte cinci dar n-am mai avut de ales şi l-am filmat cinci minute pentru a vă lăsa să decideţi singuri dacă l-am judecat prea aspru.