Sătul de birocrație, Florin Brăgău vrea Birou unic pentru cetățeni în Primăria Râmnicului


Partidul România Unită a fost una dintre primele formațiuni politice vâlcene care și-au anunțat candidatul pentru funcția de primar al Râmnicului. Chiar șeful la nivel județean al PRU și-a asumat misiunea de a intra în arena leilor și a se lua „la trântă” cu greii politici locale. Așa cum ați aflat din numere anterioare ale cotidianului nostru, economistul Florin Brăgău are ca prim obiectiv pe agenda sa trecerea CET Govora din subordinea Consiliului Județean în cea a Primăriei Râmnicului. Acesta își argumentează punctul de vedere cu o explicație logică pentru toată lumea: CET este furnizorul de căldură pentru locuitorii Râmnicului, nu pentru toți vâlcenii.
Un alt punct extrem de important de pe agenda cu obiective a candidatului Florin Brăgău este înființarea Biroului Unic pentru cetățeni în Primăria Râmnicului. Șeful Partidului România Unită spune că astfel s-ar elimina birocrația foarte mare, care sufocă de multe ori administrația locală. „Ca viitor primar al Râmnicului, vreau înființarea în cadrul Primăriei a Biroului Unic pentu soluționarea cererilor cetățenilor. Nu vreau să mai plimbăm cetățeanul de la un ghișeu la altul. Programul de lucru al biroului va fi cuprins între orele 08.00 – 16.00, de luni până vineri”,a detaliat Florin Brăgău intenția sa.