Șase ani fără ION CÎLEA!


În această dimineață de 3 decembrie 2020 se împlinesc șase ani de la plecarea dintre noi a celui care a fost Ion Cîlea, fost președinte al Consiliului Județean Vâlcea și fost lider al Filialei Vâlcea a Partidului Social Democrat.
Fostul președinte al CJ Vâlcea s-a născut pe 9 iulie 1944 în oraşul Ocnele Mari, într-o familie de oameni simpli: Tatăl, Gheorghe, era electrician de mină, iar mama, Zinca, era casnică. Despre originile sale, Ion Cîlea declara, la o întâlnire electorală din anul 2008, la Câineni: „Mama mea a fost o femeie simplă, muncitoare, care iubea într-atât pământul încât a cerut să fie îngropată cu sapa lângă dumneaei în coșciug!”. Dragostea de pământ a mamei l-a marcat într-atât încât agricultura a devenit țelul vieții sale. După terminarea liceului „Nicolae Bălcescu”, a fost admis la Facultatea de Agricultură.
În anul 1967, a devenit inginer șef la CAP Stoiceni, comuna Nicolae Bălcescu. În 1971, era deja director al unității respective. Șase ani mai târziu, ajungea la conducerea Oficiului Județean de Cadastru și Organizarea Teritoriului. Din punct de vedere politic, după apartenența sa la UTC și PCR, a devenit membru PSD din 1992, fiind ulterior vicepreședinte al Organizației Județene PSD Vâlcea, președinte executiv al Organizației Județene PSD Vâlcea până în aprilie 2004, președinte interimar al Organizației Județene PSD Vâlcea din martie 2004 până în aprilie 2005, președinte al Organizației Județene PSD Vâlcea din aprilie 2005, membru al Consiliului Național al PSD, membru al Comitetului Executiv National al PSD.
A fost decorat de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler, pentru competenţa şi spiritul de iniţiativă în dezvoltarea agriculturii româneşti. A devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea în iunie 2008. Ion Cîlea a obținut funcția de președinte al CJ Vâlcea, cu 50.014 voturi (29,2%). Pe locurile următoare au fost candidatul PD-L Dorel Jurcan, cu 48.969 voturi (28,6%) și candidatul PNL Emilian Frâncu, cu 47.565 voturi (27,8%), după ce, în prealabil fusese vicepreședinte al CJ Vâlcea între 2004 – iulie 2005 (demis pe motiv de incompatibilitate) și subprefect al judeţul Vâlcea până în aprilie 2004. A mai ocupat funcția de Director general al Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Vâlcea, Director al SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea – Fabrica de Conserve Râureni, dar și Director general al Întreprinderii de Execuţie şi Exploatare a Lucrărilor de Îmbunătăţiri Funciare Vâlcea.

Neapreciat pe măsură în PSD-ul central

În ciuda faptului că a fost un soldat credincios și devotat, un fanatic al muncii de teren și a scos mai mereu rezultate remarcabile în toate bătăliile sale electorale, Cîlea nu s-a bucurat nici pe departe de aprecierea meritată la nivel central. Chiar dacă își surclasa în notorietate și popularitate adversarii, îi umilea prin efortul incredibil pe care-l depunea pentru fiecare vot, agronomul era mereu trecut cu vederea la împărțirea ciolanului. „Un avion care zboară prea jos” a fost modul arogant prin care Adrian Năstase își caracteriza subalternul vâlcean la startul ascensiunii politice a lui Ion Cîlea. Sub semnul acestui start, Cîlea s-a încăpățânat să rămână umil în fața centrului, nejucând niciodată suficient de tare pe cartea zecilor de mii de voturi pe care PSD-ul le avea asigurate mulțumită lui. Nici măcar o singură dată în aproape un deceniu de cârmuire a social-democraților vâlceni, liderul pesedist n-a trimis vreun ministru din județul nostru spre Capitală. Faptul că starea de sănătate gravă nu l-a împiedicat să facă o campanie viguroasă pentru Victor Ponta în campania pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 n-a contat pentru centru care nici măcar un mesaj de condoleanțe n-a fost în stare să urce pe pagina de internet a PSD-ului național.

Destin similar cu Dumitru Bușe

Ca o ironie a sorții, Ion Cîlea și predecesorul său din fruntea CJ Vâlcea, conservatorul Dumitru Bușe, au fost doborâți de aceeași boală nemiloasă. Nici unul dintre ei nu a renunțat la luptă, nici unul dintre ei nu s-a retras din funcție, ambii au dispărut după lupte electorale duse cu ultimele resurse.

USL-ul, mai mult povară decât bucurie

Alianța cu liberalii dictată de la centru a fost un veritabil calvar pentru Ion Cîlea, iar contrele cu galbenii nu i-au ușurat în nici un caz ultimele luni din viață. Chiar dacă a fost locomotiva care i-a dus la destinație pe unii dintre primarii peneliști la alegerile locale din vara anului 2012, sub stindardul uselist, predând practic dominația roșie din mână, Ion Cîlea n-a avut parte de recunoștința foștilor aliați. Relația crâncenă avută cu conducerea liberală de atunci s-a văzut și în ultimele ședințe de consiliu județean, când PNL-ul n-a arătat strop de compasiune față de starea veteranului social-democrat, continuându-și până la capăt războiul de uzură.
• Curierul de Vâlcea