SARCOM – marele câştigător al Galei Economiei Vâlcene


• cel mai important eveniment al toamnei în peisajul economiei judeţului a stat sub semnul tinereţii
Organizată mai devreme ca de obicei (pe 28 septembrie), «seara Oscarurilor» economiei vâlcene i-a adus, în premieră, firmei familiei Potop marele Trofeu Simian. Societate cu capital privat integral românesc, înfiinţată în anul 1993, având ca obiect de activitate fabricarea de lacuri şi vopsele, SARCOM îşi are fabrica situată în satul Buleta din comuna Mihăeşti. După un sfert de veac de experienţă, se află între primii patru producători de lacuri şi vopsele din România, cu o cifră de afaceri de opt milioane euro, iar prin mărcile STICKY şi CORAL deţine o cotă de piaţă de 7%.
Cum majoritatea celor prezenţi la gală reprezentau noul val de întreprinzători vâlceni, Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea s-a dovedit extrem de inspirată atunci când a ales drept invitat special la eveniment pe tânărul artist plastic Alexandra Ungureanu, prima vâlceancă ajunsă la Premiile Sony World Photography, de la Londra. „Fiare” – expoziţia foto cu care a ajuns în atenţia Sony a fost prezentată, în premieră, în Vâlcea.