Sărbătoare tăcută în BĂRBĂTEȘTI: 123 de ani de la nașterea marelui GHEORGHE BOBEI


Unul dintre cei mai importanți oameni ai culturii și tradiției vâlcene, Gheorghe Bobei (29 octombrie 1897, Bărbăteşti, judeţul Vâlcea – 8 decembrie 1973, Bărbăteşti) a fost un poet şi folclorist desăvârșit.
Se spune că George Enescu i-ar fi spus cândva: „În satul unde vei merge, să faci coruri cu copiii şi sătenii, să fii în fruntea oricărei mişcări muzicale din sat!”. Iar cuvintele muzicianului au fost sculptate în istoria recentă a Vâlcii printr-o muncă întinsă de durata unor generații întregi.
Fiul al Ioanei şi al lui Ion Bobei, a făcut primele clase la Bărbăteşti. În 1911 intră, ca bursier, la Şcoala Normală din Constanţa. Începe între timp să scrie, trimiţând primele încercări, în versuri şi în proză, la „Dobrogea jună”. După un an de învăţătură la Craiova, se întoarce, pentru ca între 1916 şi 1918, în timpul războiului, să urmeze, la Botoşani, Şcoala de ofiţeri în rezervă. Din 1919, predă la şcoala din Dobriceni (Vâlcea), unde va reveni după ce în 1925 a avut o catedră la Frăţileşti (Ialomiţa).
Mare iubitor de producţii populare, culege texte şi melodii pentru revista „Izvoraşul”. Va mai publica folclor şi în alte periodice („Cultura poporului”, „Albina”, „Orizont”, „Gazeta învăţătorului”, „Argeş”). În 1925, împreună cu I.C. Stroescu, înfiinţează societatea culturală „Farul” şi scoate, la Râmnicu Vâlcea, o publicaţie cu aceeaşi denumire, iar cu T. Geantă, în 1931, gazeta „Învăţătorul”.
În 1926, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, primind la examenul de absolvire distincţia magna cum laude. Reîntors la ţară, alcătuieşte culegeri de folclor, prelucrează scenarii şi regizează spectacole. Un bun prilej de a colinda satele i-l oferă funcţia de inspector al căminelor culturale din Oltenia (1946-1947).
Până la pensionare (1960), mai predă la gimnaziul din Hurezi şi la Şcoala de gospodărie rurală din Măldăreşti (1947-1948), înapoindu-se după aceea în comuna natală, despre care, în 1958, întocmeşte o monografie folclorică. Ales membru de onoare în Asociaţia folcloriştilor şi etnografilor vâlceni, participă la festivaluri internaţionale. Un festival folcloric, la Bărbăteşti, avea să-i poarte numele. Articole, recenzii, reportaje, versuri îi apar lui Bobei, în primul rând, în publicaţii din Râmnicu Vâlcea: „Viitorul Vâlcei”, „Glasul adevărului”, „Viitorul neamului”, „Muncitorul”, „Cuvântul nostru”, „Farul”, „Învăţătorul”, „Naţionalul Vâlcii”, „Crainicul”, „Biruinţa”. Mai semnează în „Dumineca poporului”, „Universul literar”, „Zorile”, „Ţara de Jos”, „Sinteza”, „Săptămâna literară”, „Mişcarea” etc.
În ultimii ani, colaborează cu inimoase articole de informaţie şi propagandă culturală la „Scânteia”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, „Gazeta învăţătorului”. În „zumzet de cobză şi în tril de fluier”, Bobei cântă în versurile sale, din toată inima, „frumuseţea, visul şi seninul”.
Cu unele înnegurări trecătoare, lirica lui se scaldă, voios, în „lumină”, sugerând o mişcare ascendentă. Un simţ muzical relevă, fără doar şi poate, aceste stanţe de licăr folcloric şi „zvon patriarhal”, instrumentând acorduri, şi triste şi jucăuşe, dintr-o „rapsodie vâlceană”.
Iată cum se descria singur: „De dragul cântecului popular, / M-am afundat în apele rurale. / Am fost cioban, doinaş şi lăutar / şi câteodată micul cărturar, / Închipuit poet cu mers agale”.