Șansă mare pentru SCM: Returul cu Ikast se va juca la Vâlcea


• echipa care se califică mai departe va juca în grupele Cupei EHF
Așa după cum ați aflat din numărul anterior al cotidianului nostru, oficialii Federației Europene de Handbal au organizat, marți, tragerile la sorți pentru stabilirea celor 12 jocuri din cadrul turului III al Cupei EHF de handbal feminin. Printre cele 24 de formații de valoare de pe întreg continentul se află și SCM Râmnicu Vâlcea, echipa sprijinită financiar de primăria municipiului ajungând în această fază la prima prezență în cupele europene. Reamintim, în turul anterior, SCM Râmnicu Vâlcea a eliminat formația Kastamonu din Turcia (semifinalistă a aceleiași competiții în sezonul trecut). La tragerea la sorți de marți, sorții nu au fost nici prea blânzi, dar nici prea drastici cu sportivele pregătite de antrenorul Florentin Pera. Pentru turul al treilea, în calea vâlcencelor au fost scoase danezele de la Herning-Ikast Handbold. Dubla manșă nu va fi cu siguranță una facilă pentru fetele noastre, adversarele provenind dintr-un campionat nordic, recunoscut pentru forța handbalului feminin. Nu întâmplător, Danemarca a ajuns în turul al treilea al acestei competiții cu maximul de echipe pe care îl putea avea – patru (și România ar fi atins această performanță dacă, în turul anterior, HC Zalău nu ar fi fost eliminată de Borussia Dortmund).
În contextul calificării în grupele Cupei EHF, o carte foarte importantă pe care echipa noastră o va putea juca în această dublă manșă este aceea că meciul retur se va disputa în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Asta înseamnă, în mod realist vorbind, că și o eventuală înfrângere a fetelor noastre pe terenul danezelor, în prima manșă, ar putea fi remontată în meciul decisiv de la Vâlcea. Punând în balanță aceste aspecte, credem că șansele de calificare în grupele Cupei EHF sunt împărțite în mod egal între cele două formații. Pentru SCM, calificarea în grupele celei de-a doua competiții europene ca valoare (după Liga Campionilor, acolo unde România este reprezentată de CSM București) reprezintă atingerea obiectivului stabilit de conducerea clubului pentru primul sezon european al echipei sprijinite financiar de Primăria Râmnicului.
Meciul tur dintre cele două formații se va disputa pe 10 sau 11 noiembrie, în Danemarca, returul fiind programat o săptămână mai târziu, pe 17 sau 18 noiembrie, la Râmnicu Vâlcea.

Toate echipele românești joacă meciurile decisive pe teren propriu

Deținătoarea trofeului Cupei EHF, SCM Craiova, a avut parte de o tragere la sorți relativ favorabilă. Gruparea din Bănie o va întâlni, în turul III, pe Borussia Dortmund. Formația din Germania a arătat, în turul anterior, că nu prea poate „rupe gura târgului” după ce s-a calificat, cu ceva emoții, în detrimentul zălăuancelor lui Gheorghe Tadici, echipa românească arătând în destule momente, mai ales pe teren propriu, că merita calificarea. În plus, în perspectiva dublei confruntări din turul III, SCM Craiova are și avantajul faptului că meciul decisiv pentru deciderea numelui echipei care va participa în grupele Cupei EHF din acest sezon se va disputa în polivalenta din Bănie.
Cealaltă reprezentantă a României ajunsă în turul al treilea, Măgura Cisnădie, a fost cea mai ghinionistă la tragerea la sorți. Participantă ca și Vâlcea în premieră în cupele europene, formația sibiană va întâlni o formație redutabilă a continentului, cu o istorie foarte bogată în handbalul feminin: Zvezda Zvenigorod. Chiar dacă rusoaicele pornesc cu prima șansă pentru calificarea în grupele competiției, asemănător celorlalte două echipe românești, Măgura Cisnădie are șansa de a disputa meciul decisiv pe teren propriu. Ne va aștepta cu siguranță o dublă manșă incendiară între cele două formații, Măgura Cinsădie fiind una dintre cele mai în formă grupări din handbalul feminin românesc, iar sibiencele vor lupta pentru calificare până în ultimul minut al meciului retur.

Echipele din Danemarca, România, Ungaria și Rusia domină tabloul din play-off-ul Cupei EHF

Mai mult de jumătate dintre echipele care s-au calificat sezonul acesta în turul III al Cupei EHF (13 din 24) provind din numai patru țări: Danemarca (patru), România, Ungaria și Rusia (câte trei). Celelalte 11 formații calificate provin din opt țări: Germania, Franța, Spania (câte două), respectiv Cehia, Norvegia, Polonia, Serbia, Suedia (câte una). Întâmplarea a făcut ca toate cele patru echipe care reprezintă Danemarca și toate cele trei care reprezintă Rusia să dispute primele meciuri pe propriul teren, urmând ca jocurile decisive pentru calificarea în grupele Cupei EHF să le joace în deplasare. În rândurile următoare, vă prezentăm tabloul complet al meciurilor din play-off-ul competiției:
Viborg HK (NOR) – ZORK Jagodina (SER)
Kuban Krasnodar (RUS) – Atletico Guardes (SPA)
Team Esbjerg (DAN) – Paris 92 (FRA)
Handball Club Lada (RUS) – Siofok KC (UNG)
DHK Banik Most (CEH) – TusSies Metzingen (GER)
Borussia Dortmund (GER) – SCM Craiova (ROM)
MKS Perla Lublin (POL) – Besancon Feminin (FRA)
Herning-Ikast Handbold (DAN) – SCM Râmnicu Vâlcea (ROM)
ERD HC (UNG) – Storhamar Handball Elite (NOR)
Dunaujvarosi (UNG) – Super Amara Bera Bera (SPA)
Nykobing Falster (DAN) – H 65 Hoors HK (SUE)
Zvezda Zvenigorod (RUS) – Măgura Cisnădie (ROM)