„SÂNGE ŞI CARNE DE OM -DECEMBRIE 1989, DRAMA UNUI MINISTER”


coperta_carte

Mâine, începând cu ora 16.00, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Jude­ţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, are loc lansarea cărţii „SÂNGE ŞI CARNE DE OM – DECEMBRIE 1989, DRA­MA UNUI MINISTER” (cartea întâi), autor Doru Viorel Ursu, Editura CD Press, Bucureşti, 2010. Vă pre­zen­tăm câteva cuvinte despre carte şi autor ale domnului Costin Diaco­nescu, directorului editurii: „Adevărul despre revoluţie, terorişti şi diver­siune. Sute de încercări mai vechi sau foarte recente. Şi tot cam atâtea eşecuri, din nevoia de senzaţional a ziaristului sau a veşnicelor ezitări şi îndoieli ale cercetătorului. Doru Viorel Ursu se plasează sub semnul rigorii şi caută adevărul în 49 de dosare uitate în arhive. Documente autentice care nu lasă loc de interpretări. E unul dintre motivele pentru care autorul nu dă verdicte, ci, mai degrabă, sugerează, lăsându-i cititorului dreptul la opinie. Depinde însă de noi dacă, după 21 de ani, acceptăm să ne privim în oglinda crudă a istoriei pe care cartea ne-o aşază în faţă”.