Sâmbătă, de la ora 17.00: granzii handbalului românesc promit spectacol în Liga Campionilor


Sorții au făcut ca una dintre cele opt partide care se dispută în primul tur eliminator al acestui sezon din Liga Campionilor să le aducă față în față chiar pe cele două reprezentante ale României în cea mai mai titrată competiție inter-cluburi din handbalul feminin românesc. SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București au fost echipele care au dominat campionatul intern în ultimii trei ani și care s-au făcut remarcate și pe plan internațional. Numai în sezonul trecut, dacă analizăm, vedem că SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București erau calificate în faza sferturilor de finală din cadrul aceleiași întreceri la momentul în care pandemia de Coronavirus a oprit cam orice a însemnat competiție sportivă în 2020.
De această dată, din păcate, numai una dintre cele două formații românești va putea să atingă faza sferturilor de finală. Totuși, dacă e să privim și partea plină a paharului, acest duel românesc din faza optimilor de finală reprezintă certitudinea că una dintre cele două grupări va accede între cele mai valoroase opt formații ale handbalului feminin european! Însă, care va fi aceea? Este o întrebare la care suporterii fiecărei echipe nu concep ca numele clubului de care se simt atașați să nu reprezinte răspunsul la… marea dilemă!
Prima manșă a acestui veritabil duel al orgoliilor este programată sâmbătă, 6 martie 2021, cu începere de la ora 17.00, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Meciul se anunță foarte spectaculos, după cum, de curând, aceleași două mari rivale ne-au servit o «porție» de handbal adevărat în campionatul intern. Returul optimilor de finală (adică meciul care va decide echipa calificată în faza sferturilor de finală) este programat sâmbăta viitoare, pe 13 martie, tot cu începere de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din București. Până atunci însă, indiferent de numele echipei care va triumfa și va accede în faza următoare, suporterii celor două grupări românești trebuie să se bucure de handbal și de spectacolul din teren pe care cele două formații îl vor oferi!
Sursă foto: Arhivă