Salonul Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”


Începând de mâine, timp de două zile, la Râmnicu Vâlcea, Prundeni și Drăgășani, se va desfăşura prima ediție a Salonului Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”, inițiată în memoria Mitropolitului și reputatului scriitor Bartolomeu Valeriu Anania. Vor fi prezenți la acest eveniment cultural de excepție 40 de scriitori din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Chișinău, Cernăuți etc. Între invitaţii de onoare: Acad. Mihai Cimpoi şi Acad. Nicolae Dabija, poeţii Valeriu Matei şi Vasile Căpăţână (toţi din Chişinău), poetul Vasile Tărâţeanu (din Cernăuţi), poetul şi dramaturgul George Astaloş (Paris-Bucureşti), nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2011, poeţii, prozatorii şi criticii literari Ion Andreiţă, Nicolae Iliescu, Floria Miu, Theodor Răpan, Florian Popescu, Hanna Bota, Neagu Udroiu, Marian Barbu, Tudor Nedelcea ş.a. Întâlnirile cu poeții, romancierii, dramaturgii, criticii și istoricii literari se vor transforma în adevărate spectacole, originale și captivante, o premieră în Vâlcea. Vă prezentăm, mai jos, programul primei ediţii:

Joi, 12 mai 2011

– 10.00 – 11.25 Sala Mare – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

Medalion literar „Ioan Barbu – scriitorul și opera”, cu ocazia aniversării zilei de naștere.

Moderator: Prof. Sanda Augustina Constantinescu

– „La pas, prin ani și prin opera scriitorului”: film documentar și evocări de George Astaloș, Ion Andreiță, Florea Firan, Theodor Răpan, Marian Barbu și Ion Predescu

Se amenajează un stand cu cărțile publicate de autorul sărbătorit.

– 16.15 – 20.30 Sala Art Gallery-Grand Hotel Sofianu:

Salonul Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”, ediția I, secțiunea I

Moderator: Conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, critic și istoric literar, publicist

– Cuvinte de salut:

ÎPS Părinte Arhiepiscop Gherasim

Ing. Romeo Rădulescu, primarul Municipiului Rm. Vâlcea

Prof. dr. Ioan Radu Văcărescu, membru în Consiliul Național al USR

Ing. Nicolae Sofianu, director General Grup Sofianu Rm. Vâlcea

Prof. Ioan Barbu, scriitor, inițiatorul Salonului Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”

– Alocuțiuni:

Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin: „Receptarea Bibliei, diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi după Septuaginta, de ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania – între comunicare şi comuniune”

Acad. Mihai Cimpoi: „Despre o istorie deschisă a istoriei literaturii române din Basarabia”

Acad. Nicolae Dabija: „Poezia basarabeană, azi”

George Astaloș: „Literatura exilului românesc”

Valeriu Matei: „A existat o literatură română de rezistență în Basarabia?”

Vasile Tărâțeanu: „Spiritul eminescian în Cernăuții Bucovinei”

– Mărturisiri de profesie și amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania: vor vorbi scriitori invitați la Salonul Național

– Decernarea trofeelor

– 20.15 – 20.30 Sesiune de autografe

– 20.30 – 21.00 Spectacol folcloric: HAIDUCII din Amărăști, sub conducerea primarului comunei, Constantin Drăghici

În sala unde are loc reuniunea Salonului Național de Literatură va fi amenajat un stand cu vânzare cu cele mai recente cărți ale scriitorilor invitați.

Vineri, 13 mai 2011

– 10.15 – 12.30 Vizite la Primăria comunei Prundeni, la Școala Generală din localitate, Ateneul sătesc cu platouri tv (în amenajare), Biblioteca din satul Călina și Centrul social pentru copii (After School)

– Discuție liberă: „Cartea la sate și pentru sate, astăzi”, la Centrul de Cultură și Educație Zăvideni

Moderator: Ion Horia Horăscu, primarul comunei

Moment folcloric cu renumiți rapsozi din localitate.

– 15.30 – 18.30 Biblioteca Municipală „Gib Mihăescu” din Drăgășani

Secțiunea a II-a a Salonului Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”

Moderator: Prof. dr. Ion Predescu, critic literar, publicist

Cuvinte de salut: Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgășani și Cristina Prunel-Bărbulescu, bibliotecar responsabil

Referat: „Acasă, la Gib. I. Mihăescu, în parfumul interbelic”.

Prezintă prof. Emil Istocescu

Amintiri despre ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania: Profesorii universitari Marian Barbu și Tudor Nedelcea, scriitorii Ioan Barbu și Ioan St. Lazăr

100 de minute de lectură: Față în față cu cititorii – scriitorii și creațiile lor

Întâlnire cu naiul fermecat al profesorului Constantin Ceaușu

Sesiune de autografe.