„Salariul minim nu se măreşte”


• ministrul Muncii a transmis aceasta după avizarea bugetului pentru 2016 în Comisiile reunite pentru buget-finanţe din Parlament

„Majorarea salariului minim nu s-a aflat printre subiectele de discuţie avute vineri la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat ministrul Muncii, Ana Costea, după avizarea bugetului ministerului pentru 2016 în Comisiile reunite pentru buget-finanţe din Parlament. „Nu s-a discutat despre majorarea salariului minim. Am spus (în cadrul audierilor din Comisiile reunite pentru buget-finanţe n.r.) că prin majorarea cu 10% care a fost aprobată pentru sectorul bugetar, salariul minim a crescut şi a ajuns la 1.155 (lei n.r.) şi trebuie o corelare cu salariul minim din sectorul economic, care a rămas la 1.050 lei. Mie îmi pare rău că aţi preluat şi aţi comunicat o chemare de urgenţă. Nu! Domnul preşedinte a vrut pur şi simplu să ne cunoaştem. A vrut să afle cum m-am acomodat la minister. Deci sunt întâlniri de lucru să ştiţi. Nu s-a discutat nimic legat de competenţa Guvernului”, a mai spus Costea.
Şeful de la „Muncă” declarase vineri la audierile de avizare a bugetului Ministerului din comisiile de specialitate că a fost convocată de preşedintele Klaus Iohannis, dar a refuzat să ofere amănunte cu privire la motivul chemării. Mai trebuie spus că parlamentarii din Comisiile reunite pentru buget-finanţe au aprobat duminică, în unanimitate, bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2016.