„Să știi mai mult, să fii mai bun!” – porți deschise la ISU Vâlcea


Începând de astăzi și până pe 5 aprilie, se desfășoară programul educațional „Să știi mai mult, să fii mai bun”, program în cadrul căruia elevii pot să afle ce înseamnă să fii pompier, vizitând Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Accesul se va face în intervalul orar 09.00 – 12.00, iar copiii vor putea vizita unitatea din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor (cadru didactic), care va fi legitimat la intrare.

Se vor prezenta: tehnica din dotare, tehnici de acordare a primului ajutor, informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă şi unităţile şcolare ce se pot urma pentru a deveni angajat ISU. Doritorii pot să urce pe scară şi să utilizeze pistoalele de refulare a apei.

a