«Să dăm o șansă Pământului», la Biblioteca Județeană Vâlcea


Astăzi, 4 iunie, în prima zi a acestei săptămâni, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, se va desfășura o dezbatere devenită deja tradițională în județul nostru. Astfel, cu începere de la ora 16.00, persoanele interesate sunt invitate să participe la cea de-a IX-a ediție a dezbaterii «Să dăm o șansă Pământului”, organizată pentru marcarea Zilei Mondiale a Mediului. La întâlnirea ce va fi organizată în citadela culturii vâlcene și-au anunțat prezența elevi și cadre didactice de la mai multe unități de învățământ preuniversitar din Râmnicu Vâlcea, așa cum ar fi: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Școala Gimnazială „Take Ionescu”.
Programul manifestării la care facem referire se va derula pe parcursul a 60 de minute, temele abordate fiind, în ordine, următoarele:
• „Apa – Factor de mediu” – prezintă inginer Mădălina Roibu și biolog Monica Orac, ambele din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea;
• „Importanța ariilor naturale protejate pentru mediul înconjurător” – prezintă Gheorghe Iorgulan, din cadrul Parcului Național „Buila Vânturarița”;
• „Mediul – O preocupare constantă pentru Consiliul Județean Vâlcea” – prezintă inginer Laurențiu Vârtej, șef serviciu în cadrul Consiliului Județean Vâlcea;
• „Valea superioară a Luncavățului” – prezintă profesor doctor Gheorghe Ploaie de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea;
• Răspunsuri la întrebări.
Moderatorul dezbaterii va fi profesorul Gheorghe Pantelimon – vicepreședinte al Forumului Cultural al Râmnicului și al Asociației Seniorilor.
La final, se cuvine să amintim instituțiile care și-au adus contribuția printr-un fructuos parteneriat pentru buna desfășurare a acțiunii de astăzi: Forumul Cultural al Râmnicului, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea, Primăria Râmnicu Vâlcea și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.