„S-au luat măsuri pentru ajutorarea pensionarilor, dar nu este suficient”


• susține Gheorghe Dinescu, liderul UGPR, filiala Vâlcea
Președintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea, Gheorghe Dinescu, a întocmit o adresă către Guvern, privind obiectivele propuse pentru îmbunătățirea calității vieții pensionarilor, dar și ce alte măsuri trebuie luate. Pe scurt, despre cele propuse, cităm mai jos:
„Măsurile sociale luate și preconizate a fi luate de actualul Guvern, în direcția îmbunătățirii calității vieții pensionarilor, sigur constituie un pas important înainte, dar nu este suficient. Creșterea valorii punctului de pensie cu 15% din iulie 2017, adică ajungerea la suma de 1.000 lei, neimpozitarea pensiilor până la cuantumul de 2.000 lei/lună, anularea contribuției la fondul de sănătate pentru toți pensionarii și stabilirea pensiei minime la 520 lei/lună, sigur contribuie la îmbunătățirea cât de cât a traiului marii majorități a pensionarilor. Spun, totuși, că nu este deloc suficient și încerc să explic de ce spun acest lucru.
În prezent, în România sunt aproximativ 5.087.428 de pensionari. Ne referim la pensionarii din sistemul public, proveniți din sistemul asigurărilor sociale de stat și cei proveniți din agricultură și nu la cei din sistemele de pensii privilegiate: la cei proveniți din sistemul asigurărilor de stat la care ne referim și care sunt în număr de aproximativ 4.677.989 – pensia medie nu este decât 930 lei/lună, adică aproximativ 207 euro, practic cea mai mică pensie din UE; la cei proveniți din agricultură care sunt în prezent în număr de aproximativ 419.000 – pensia medie este de 381 lei/lună.
În funcție însă de gruparea numărului de pensionari de asigurări  sociale de stat pe nivele de pensii, își poate da seama, oricine vrea să vadă cât de „bine” o duc majoritatea pensionarilor români de astăzi.
Încă mai trăiesc în România aproximativ 600.000 de pensionari, cu o pensie de până la 400 lei/lună – adică aproape 13% din total, până la valoarea actuală a unui punct de pensie – adică 872 lei, trăiesc (dacă se poate numi a trăi) aproximativ 52,24% din totalul pensionarilor la care ne referim, mai precis un număr de aproximativ 2,443 milioane.
Până la 1.000 lei/lună trăiesc aproximativ 62% din total, iar până la 2.000 lei/lună trăiesc aproximativ 4.500.000 pensionari, adică 94,20% din total. Sigur că aceștia în urma măsurilor preconizate a fi luate de actualul guvern nu vor mai plăti impozit și vor fi scutiți de contribuția la fondul de sănătate. Încă o dată, repet, sunt măsuri binevenite (sigur, dacă cu adevărat vor fi înfăptuite), dar nu sunt suficiente.
Aceste măsuri, așa cum am menționat, sunt binevenite, dar nu se poate spune că, prin materializarea lor, viața celor mai mulți pensionari va fi mai bună. Mai sunt necesare o mulțime de alte măsuri care trebuie luate de urgență de către guvernanți, care aplicate vor duce la creșterea vizibilă a calității vieții pensionarilor. Și unele dintre aceste măsuri din punctul nostru de vedere sunt: creșterea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, salariu care va sta la baza fundamentării bugetului de asigurări sociale de stat până cel târziu la 1 ianuarie 2018 și în nici un caz până la 2012; acordarea celei de-a treisprezecea pensii începând chiar din acest an; adăugarea la pensia soțului rămas în viață a unui bonus de 25% din pensia soțului decedat, începând cu 1 ianuarie 2018; creșterea numărului de bilete de tratament repartizate pensionarilor cu cel puțin 50% față de cele repartizate astăzi, concomitent cu reducerea contribuției pensionarilor la costul biletelor la 30% din pensie.
Sigur mai sunt și alte măsuri absolut necesare, care înfăptuite vor conduce la creșterea calității vieții pensionarilor. Printr-un memoriu, toate aceste măsuri la care ne referim și care, din punctul nostru de vedere, constituie o necesitate obiectivă și urgentă, le vom înainta Guvernului”.