S-AU ÎMPLINIT DOI ANI de la decesul unui mare arheolog vâlcean


• născut pe 29 iunie 1935, în satul Pârâieni din comuna Livezi, Petre Roman a fost o «figură» cunoscută a arheologiei românești
Petre Roman a condus zeci de şantiere arheologice din toată România, a publicat sute de articole şi cărţi de specialitate, a participat la numeroase simpozioane naţionale şi internaţionale. A fost cel de la care au avut de învăţat mulţi dintre actualii arheologi vâlceni, inclusiv cei ai Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din Râmnicu Vâlcea. Petre Roman a pus bazele unor publicaţii de referinţă şi a câştigat un renume internaţional prin toată activitatea şi profesionalismul său.
În 2015, el era omagiat de către Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea prin editarea numărul XII. 1/2015 al revistei „Buridava” şi, totodată, nr. X al publicaţiei „Symposia Thracologica” (revistă înfiinţată chiar de Petre Roman, în cadrul Institutului de Tracologie, azi Centrul de Tracologie). De asemenea, arheologul a fost omagiat şi prin organizarea simpozionului naţional de arheologie Cultură şi Civilizaţie în Oltenia Subcarpatică, la Muzeul de Istorie a Judeţului Vâlcea.
Petre Roman a trecut la Domnul la sfârșitul lunii iulie 2019.