S-a schimbat președintele CJ Vâlcea: Miruna Oltei a preluat funcția!


În cadrul unui program denumit generic „președinte pentru o zi”, Consiliul Județean Vâlcea a avut, zilele trecute, un nou… președinte. Atribuțiunile lui Constantin Rădulescu au fost preluate de tânăra Miruna Oltei, om cu experiență de altfel, ea fiind președintele Consiliului Județean al Elevilor din Vâlcea. Sigur, președintele și oamenii săi i-au stat alături tinerei, ea mai având nevoie de câte un sfat, pe ici, pe colo, dar concluzia generală a fost unanimă: Miruna Oltei este potrivită pentru a fi președintele Consiliului Județean Vâlcea. Iar între noi fie vorba, probabil că asta ar fi spus și adversarii politici ai liderului PSD Vâlcea, cei care, pentru o zi, au scăpat de un „spin” în coaste.
Trecând la treburi serioase ce țin de administrația județeană, Miruna Oltei a participat la ședințele tehnice desfășurate în cadrul CJ Vâlcea în acea zi. Ea a mers chiar și în teritoriu, unde a inspectat stadiul lucrărilor desfășurate pe raza comunelor Budești și Galicea.
„Domnișoara Miruna Oltei este astăzi oaspetele nostru într-un program denumit generic «președinte pentru o zi». Ne propunem prin asta să arătăm că administrația județului Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea sunt deschise către tineri. Suntem deschiși, până la urmă, către cei care vor veni din spate și, așa cum Miruna este acum președinte la Consiliul Județean al Elevilor, poate într-o zi va fi președinte al Consiliului Județean Vâlcea”, a declarat Constantin Rădulescu.
Doina Gănescu, managerul Școlii de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea, care o cunoaște foarte bine pe Miruna Oltei încă de mică, a oferit mai multe informații despre formarea elevei care a fost, pentru o zi, președinte al Consiliului Județean Vâlcea: „Miruna este un copil special. Miruna este eleva mea, cântă la pian. Ea cunoaște acest instrument de la vârsta de trei ani și jumătate – patru ani, când a venit pentru prima dată în școala noastră. A fost eleva școlii noastre în clasele I-IV. Nu a a fost o elevă oarecare. Îmi este foarte dragă, foarte apropiată, aproape ca și un copil. Sunt foarte fericită să o văd astăzi în această postură de președinte pentru o zi al Consiliului Județean Vâlcea”.

Ce părere a avut Miruna despre această experiență?

Și pentru că nu putem încheia acest material fără a cunoaște și modul în care a trăit Miruna Oltei ziua în care a fost președinte al Consiliului Județean Vâlcea, vă propunem să aflați care au fost gândurile tinerei la finalul experienței: „A fost o zi plină, cu experiențe noi. Mi-a plăcut foarte mult în cadrul ședințelor, ne-am deplasat și în teritoriu. Am făcut cunoștință și cu câțiva primari. Sincer, nu mă așteptam să ne deplasăm și în teritoriu și la atâtea ședințe și chiar să îmi dea domnul președinte actele pe care le semnează să mă uit peste ele. Mi-a plăcut foarte mult că este deschis către tineret și că vrea să ajute destul de mult pe partea aceasta. Este foarte greu să miști anumite lucruri; dar, uite, unii oameni fac chestia asta și este de apreciat”. (…) „Ne-am gândit ca acest proiect să aibă o continuare și, în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Vâlcea, o să facem probabil lunar câte un pool pe Facebook prin care elevii să poată să vină și ei să fie președinți ai Consiliului Județean Vâlcea pentru o zi”.