S-a decis: salarii întregi pentru angajații Maternității


Două ore au durat discuțiile reprezentanților Consiliului Administrativ al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea privind situația angajaților Maternității, oameni care, pe luna iulie, au luat doar 93% din salariu. Decizia a fost aceea ca, pe luna august, angajații să primească salariile întregi, referindu-ne aici și la cei ai Spitalului Județean de Urgență, dar și ai Maternității, august reprezentând prima lună când foștii angajați ai Spitalului de Obstetrică-Ginecologie depind de finan­ța­rea Spitalului Județean de Urgență, ca urmare a comasării. Cert este că semnarea actului adițional cu Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea nu a îmbunătățit lucrurile pe parte financiară, angajații Maternității putându-și lua salariile doar în pro­cent de 88%, existând riscul disponibilizării a 20 de oameni din cadrul unității medicale. Una din problemele Maternității, în ultimii doi ani, a reprezentat-o faptul că banii necesari pentru cheltuieli salariale ocupau o pondere între 90 – 110% din suma alocată de CAS Vâlcea, dar și a sporurilor câștigate în instanță de o parte din angajați. Cunoaștem deja opinia managerului SJU Vâlcea, Georgeta Săliște, cea care a precizat că „ăștia sunt banii, astea sunt salariile de la Maternitate”, referindu-se la faptul că angajații trebuie să primească salariile în funcție de fondurile alocate de CAS Vâlcea.