Rutină și Ritual


nicolae_radu
Rutina este definită drept capacitatea de a dobândi, prin practică repetată, anumite obișnuinţe și deprinderi și de a gândi sau acţiona într-un anumit fel. În limbajul curent rutina este percepută într-o conotaţie negativă pentru că i se impută că defavorizează progresul. În realitate multe activităţi zilnice se încadrează în definiţia rutinei. Majoritatea meseriilor se exercită într-o succesiune de gesturi și acţiuni de rutină care asigură prin repetare o mai bună perfecţionare. De rutină nu scăpăm nici în programul zilnic, ne trezim la o anumită oră, luăm micul dejun, îndeplinim programul de serviciu, revenim acasă, luăm masa la ore regulate, ne culcăm în fiecare seară la aproximativ aceeași oră, viaţa noastră este o practică rutinieră și nu putem să-i reproșăm rutinei nerealizarea profesională sau faptul că nu progresăm.
Virtuţile rutinei au fost observate din primele momente ale umanizării când au apărut așa numitele ritualuri, la început cu tentă religioasă apoi ca practici profane. Ritualul este denumit ca ansamblu de reguli și obiceiuri fixate prin tradiţie. Cuvântul ritual este adjectivul cuvântului rit provenit din latinul ritus, dar în limbajul curent adjectivul și substantivul sunt folosite cu aceeași semnificaţie. Ritualul se aplică nu numai în practica religioasă ci și în viaţa civică și politică unde ia forme de ceremonial. Pentru Emile Durkheim toate ritualurile păstrează un caracter sacru iar pentru Konrad Lorenz ritualul ajută la ordonarea comunităţii, la valorizarea și conservarea ei, inhibă agresivitatea individuală și ajută la socializare.
Ritualul este util în activitatea de educare a copiilor pentru că organizarea rituală dă un sentiment de încredere și securitate, îi obișnuiește pe copii să se refere la timp, susţine activitatea educativă a părinţilor, limitează conflictele. Cultivarea unui sentiment de încredere și autonomie sunt favorizate de practica rituală. Copiii îndeplinesc automat anumite gesturi uzuale eliberându-se de supravegherea deranjantă a părinţilor.
În viaţa civică ritualul a fost folosit prin introducerea de reglementări și de uniforme speciale care conferă unor profesii o distincţie valorizantă. Un loc special îl are practica rituală în religie unde respectul canonului îi unește și îi adună pe practicanţi. De altfel cuvântul Biserică se traduce prin loc de adunare și unire.
Ritualul folosește un limbaj special codificat pentru fiecare domeniu de aplicare. Sunt cunoscute în acest sens ritualurile unor societăţi secrete, masonice sau de alte orientări cu anumite practici speciale care constituie forţa lor de coeziune. Un loc important îl ocupă așa numitele ritualuri iniţiatice practicate de toate religiile sub forme specifice. Aceste ritualuri se mai numesc și de trecere și includ Botezul sau Circumcizia, confirmarea, logodna, căsătoria și moartea cu practicile cunoscute, praznice, pomeni, efectuate la anumite intervale. În sfârșit nu trebuie uitat ritualul zilnic al rugăciunii practicat de diferite religii.
Un ritual special, întâlnit la toate religiile, sub diferite forme, este ritualul sacrificiului. Prin sacrificiu se încearcă înlăturarea graniţelor dintre natură și Divinitate și restabilirea comunităţii spirituale. Ritualul sacrificial ia forme speciale după diferite religii, și se face cu respectarea strictă a unor canoane și la anumite date calendaristice. Sacrificiul Hristic, una din formele cele mai expresive, este acceptat ca esenţă a creștinismului.
Particularităţi specifice ale mitului sacrificial au fost păstrate de istoria și tradiţiile românilor, sub forma unor balade populare și poezii culte intrate în patrimoniul spiritual ca mituri fondatoare. Ritualul sacrificial marchează și Istoria românilor care este întemeiată pe memoria unuia dintre fondatorii poporului român, strămoșul Decebal și continuată prin sacrificiul unor mari eroi ca Vlad Ţepeș, Mihai Viteazul, Ioan Vodă, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Iorga și în zilele noastre Nicolae Ceaușescu, cel pe nedrept hulit de unii.
Un loc special ocupă în spiritualitatea românească cunoscutele balade Monastirea Argeșului Mioriţa, Toma Alimoș, Moartea lui Fulger și altele, unde sunt prezentate frumoase descrieri a ritualului morţii.
Vocaţia rutinei și a ritualului nu poate fi ignorată pentru că reprezintă un important domeniu al cunoașterii practice și artistice.
Nicolae Radu