„Rotonda” a început fastuos


ROTONDA_2Ieri după-amiază, sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit deschiderea oficială a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. În prezența numeroșilor oameni de cultură din județul nostru care au dorit să fie martori la debutul unui eveniment de o asemenea anvergură, organizatorii întâlnirii s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Debutul Rotondei a fost unul atent pregătit, bine organizat și de bun gust.
Cuvântul de salut al invitaților a fost rostit de către cu­noscutul scriitor vâlcean Ioan Barbu. A urmat un mo­ment de reculegere în memoria iubitorilor de cultură dis­păruți dintre noi în ultimul an, cât și un moment de în­țe­lep­ciune rostit de către părintele Moga de la Arhie­pis­co­pia Râmnicului. De remarcat și faptul că, printre in­vi­tați, s-a numărat și primarul unui municipiu din Spania.