Roştirea zilei


Această reuniune vine după ce, în prealabil, am ținut întâlniri zonale cu prietenii și colegii noștri din conducerile teritoriale ale PSD din județ. Au fost întâlniri de bilanț, ca de sfârșit de an și iată că ne-am reunit în Biroul Permanent, pentru a discuta și concluziile acestor întâlniri pe zone. Am desfăşurat întâlnirile zonale în următoarele localităţi: Slătioara, Govora, Drăgășani, Brezoi, Nicolae Bălcescu și Diculeşti. Am stabilit că, în perioada imediat următoare, vom avea ca preocupare principală consolidarea organizațiilor în care am identificat o mai mare nevoie de sprijin şi organizare a activităţii politice, dar și declanșarea procedurilor interne de selectare și desemnare a candidaților pentru funcțiile de primari și consilieri. Întrucât colegii au solicitat ca o parte dintre locurile de pe lista de consilieri județeni să fie date de organizațiile arondate zonelor respective, am convenit ca în luna ianuarie să avem deja clarificată această procedură
Constantin Rădulescu, preşedinte PSD Vâlcea.