RoȘtire
Primul care a denunțat nedreptatea procesului lui Iisus a fost un tâlhar.
Pe lângă partea religioasă, sărbătoarea creștină a Învierii lui Iisus scoate în evidență rolul legii și al judecății în societate. Conform relatărilor biblice și extrabiblice, Iisus a fost condamnat în baza unui proces nedrept, care a încălcat atât normele procesuale iudaice, cât și pe cele romane din timpul respectiv.
Pilat, procurator roman al regiunii, a lăsat poporului responsabilitatea sentinței lui Iisus. Iar poporul, manipulat de preoți și cărturari, a strigat că dorește să fie eliberat un vinovat și pedepsit un nevinovat.
„Să nu te iei după cei mai mulți, ca să faci rău; și la judecată să nu urmezi celor mai mulți, ca să te abați de la dreptate”, spune una din regulile date de Dumnezeu lui Moise după ieșirea din Egipt. Înțelepciunea acelor cuvinte este valabilă și astăzi, căci pericolul judecăților populare e mereu prezent. E important să ne amintim că judecata se face după lege și proceduri, nu după aplauzele și strigătele mulțimilor. Sentința dată în cazul lui Iisus a fost ca acesta să fie răstignit pe cruce. El și-a executat pedeapsa răstignirii între doi tâlhari.
E interesantă scena și dialogul dintre cei trei. Unul dintre tâlhari îl persiflează pe Iisus și îi spune că, dacă într-adevăr are puterea care se spune că ar avea-o, să se mântuiască El de pe cruce și să-i mântuiască și pe ei. Celălalt tâlhar, însă, spune: „Nu te temi tu de Dumnezeu că ești în aceeași osândă? Și noi pe drept , căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre. Acesta însă n-a făcut nici un rău” (Ev. Luca; cap. 23).
Ca judecător, m-a surprins că nu apostolii sau cei din familia lui Iisus sunt cei care reclamă nedreptatea condamnării, ci primul care dă mărturie despre judecata nedreaptă a lui Iisus este acest tâlhar, condamnat pe drept, așa cum el însuși recunoaște. Nu cei considerați drepți au fost primii care să constate o nedreptate făcută la judecata altuia, ci a fost un răufăcător cel care, având parte de o judecată dreaptă, a constatat nedreptatea făcută în judecata altuia. Reacția acestui tâlhar este cu atât mai importantă, dacă ne gândim că răstignirea însemna o moarte lentă și foarte dureroasă.
În agonie și în pragul morții fiind, acest tâlhar are puterea nu doar să admită propria greșeală și să spună că pe drept suferă acea condamnare, ci și să fie atent la suferința celui de lângă el și să denunțe, tot public, că celuilalt i s-a făcut o nedreptate.
Liderii preoților, cărturarii și intelectualii vremii, știitori de carte – formatorii de opinie – ar fi trebuit să fie primii care să vorbească despre acea judecată nedreaptă, dar au tăcut. A vorbit însă un tâlhar, un condamnat, un penal, al cărui nume nu a rămas nici măcar consemnat. Mărturia acestui anonim, însă, ar trebui să fie prilej de reflecție pentru fiecare dintre noi, din mai multe mai perspective. Oricine reclamă o nedreptate, ce i se face lui sau altuia, trebuie ascultat. Uneori, adevărul este ascuns de către cei pe care îi credem buni și e relevat doar de către cei pe care îi credem demni de dispreț.
Dintr-o altă perspectivă, în fiecare persoană din închisori, ce ispășește o pedeapsă, se poate regăsi tâlharul de pe cruce. E datoria societății să facă eforturi pentru a-i da șansa reabilitării. Nu în ultimul rând, judecata trebuie să se facă nu în numele poporului, în aplauzele ori strigătele sale, ci în numele legii și respectând toate procedurile, tocmai pentru a se asigura că cel vinovat este condamnat pe măsură, iar cel nevinovat nu este pedepsit pe nedrept.
Lumina Învierii să ne lumineze mințile și sufletele, să nu întoarcem capul în fața nedreptății și să învingem răul făcând binele. „Lumina luminează în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o”. Sărbători luminate tuturor!
Dana Gîrbovan – judecător (Text cules de pe Facebook)