„România nu mai are guvern legitim!”


• transmite ferm Marian Mirea, preşedintele filialei Vâlcea a PMP
• acesta îi ameninţă pe socialiştii „deghizaţi” în USD cu moţiunea de cenzură


Vineri, la sediul Partidului Mişcarea Populară, situat în vecinătatea judecă­toriei Râmnicu Vâlcea, liderul judeţean al acestei formaţiuni politice şi-a expri­mat dezaprobarea faţă de modul în care Guvernul USL a condus ţara vreme de mai bine de un an, dar şi faţă de noul legislativ, pe care îl consideră ilegitim. În opinia lui Marian Mirea, liderul partidului de centru-dreapta apărut recent pe scena politică românească, Victor Pon­ta ar trebui să îşi prezinte demisia. Aces­ta mai spune că, de mai bine de două săptămâni, ţara este neguvernată din cauza unor politicieni iresponsabili. „Doresc să fac cunoscută poziţia Miş­că­rii Populare faţă de o mare problemă a românilor. După ieşirea PNL de la gu­ver­nare, Victor Ponta conduce un Gu­vern ilegitim. Soluţia morală faţă de ce­tă­ţenii care au votat USL ar fi fost de­misia întregului guvern. Victor Ponta a devenit premier pentru că reprezenta o coaliție. Nu PSD a câștigat guvernarea, ci USL! După desființarea USL, Ponta și-a pierdut de drept mandatul de pre­mier. România e neguvernată din cauza unor politicieni iresponsabili. Ţara noas­tră riscă să piardă investiții străine im­por­tante, riscă să piardă fonduri euro­pene importante, riscă să piardă șansa unei creșteri economice mai consis­tente și chiar scăderea nivelului de trai al cetățenilor”, a subliniat Mirea.

Liderul PMP a mai declarat că Gu­vernul condus de premierul Victor Ponta ar trebui înlăturat prin moţiune de cen­zură, înaintea alegerilor prezidenţiale sau, cel târziu, după acestea. „Îi asigu­răm pe toți cetățenii că vom reprezenta în continuare forța de dreapta cea mai credibilă și legitimă, care să se opună socialiștilor, acum deghizați în așa numita USD. Guvernul Ponta trebuie să cadă cât mai curând! Fie prin moțiune de cenzură, fie după alegerile preziden­țiale. Îi asigurăm pe toți cetățenii că ne vom bate pentru ca astfel de situații să nu mai fie posibile. PMP este partidul celor care vor să lase ceva în urmă. Este partidul tuturor oamenilor de bună credință, pentru care disputele politice sunt mai puțin importante decât stabil­itatea vieții de zi cu zi. Guvernul Boc a salvat economia naţională, cea pe care guvernul Ponta azi o îngroapă, În timp, s-a confirmat că măsurile adoptate de guvernarea Boc în vreme de austeritate au fost cele potrivite: o listă lungă de alte state au luat aceleași măsuri, dar mai târziu şi cu costuri mai mari pentru cetăţeni şi pentru economie”, a mai transmis Mirea.

 Forţa PMP Vâlcea creşte de la o zi la alta: 1.000 de membri până în prezent

 

Chiar dacă este un partid nou, „Mişcarea Populară” pare să aibă mulţi adepţi. Idealurile oamenilor de centru-dreapta s-au văzut reprezentate de această formaţiune, astfel că mulţi au decis să se „înroleze” din proprie iniţia­tivă. Conform spuselor preşedin­telui Mirea, PMP avea, săptămâna tre­cută, cel puţin 600 de membri. Însă, chiar de zilele acestea, estimările liderului formaţiunii de centru-dreapta indică 1.000 de membri numai în Vâlcea!