Restricții de trafic în Râmnicu Vâlcea


În week-end, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive, pe mai multe străzi din centrul Râmnicului vor fi valabile unele restricții ale traficului rutier. Astfel, pentru maratonul „Color Race”, pe 30 august, între orele 17.00 – 22.00, pe bulevardul Dem Rădulescu, va fi vizat segmentul cuprins între intersecţia cu strada Ostroveni şi DN 67 – str. Ştrandului. Se va institui restricţie temporară de circulaţie în zona menţionată în intervalul orar 16.00 – 23.00. Circulaţia auto se va devia pe ruta strada Ostroveni – DN 67 (str. Ştrandului).
Cel de-a doilea eveniment pentru care se vor aplica restricţii rutiere este „Maratonul Olteniei”, competiţie de MTB şi alergare montană, care se desfăşoară în perioada 31.08 – 01.09. Traseul pentru probele din cadrul evenimentului sportiv este următorul: Punct de Start (splaiul Independenţei, zona de acces în Parcul Zăvoi) – splaiul Independenţei – strada Ştirbei Vodă – strada Ioana Radu – continuare pe trasee prestabilite de organizatorul evenimentului în zona de deal şi retur până la strada Ioana Radu – strada Ştirbei Vodă – splaiul Independenţei – Punct de Sosire.
Pe strada Ştirbei Vodă, segmentul de stradă cuprins între intersecţia cu splaiul Independenţei şi intersecţia cu strada Ioana Radu, sensul de mers Vest-Est, se va institui un culoar de trecere a participanţilor, delimitat cu garduri de protecţie pentru a asigura protecţia şi siguranţa atât a participanţilor la evenimentul sportiv, cât şi a participanţilor la trafic.
Foto: ilustrativ