Restaurantele de pe Valea Oltului, la control!


Corpul de control al prefectului a continuat verificarea unităților de alimentație publică și a târgurilor săptămânale din județ. Astfel, din data de 18 și până pe 22 noiembrie, au fost verificate patru unități din comuna Câineni, pe Valea Oltului – DN 7. Trei unități de tip restaurant s-au ales cu amenzi în valoare de 3.800 lei, iar cea de-a patra cu avertisment. Sancțiunile s-au dat pentru lipsa dotării grupurilor sanitare cu mijloace necesare asigu­rării igienei, lipsa etichetării produ­se­lor alimentare, neinformarea consu­ma­torilor asupra produselor. Ca un bilanț, din data de 14 ianuarie când au demarat controalele și până pe 22 noiembrie, au fost verificate 227 de so­cietăți, 97 amendate cu suma de 163.500 lei, iar 128 primind avertis­mente.
 

Comercianții din Drăgășani, amendați

Un control s-a efectuat în piețele agroalimentare și târgurile din Drăgă­șani – Piața Centrală. Au fost verificați 27 de comercianți: 19 persoane fizice –producători dintre care doi au primit amenzi în sumă de 2.000 lei, doi s-au ales cu avertisment, iar 15 au primit doar recomandări; 8 comercianți – operatori economici, dintre care trei au fost sancționați cu 2.000 lei, iar res­tul s-au ales cu recomandări. Sanc­țiunile au vizat omisiunea întoc­mi­rii și afișării prețurilor și tarifelor, lipsa dovezilor de producători etc. Din data de 23 octombrie când au dema­rat controalele și până-n prezent, au fost verificați 108 comercianți, dintre care 11 au primit amenzi în valoare de 7.200 lei, iar 12 avertismente.