Reprezentanții Primăriei Râmnicului au început recensământul câinilor


Așa după cum vă anunțam în primele ediții ale „Curierului” din acest an, Primăria Râmnicului a dat startul uneia dintre cele mai inedite acțiuni desfășurate de când Mircia Gutău a preluat mandatul de edil. În decurs de trei luni, agenții municipalității vor merge din bloc în bloc și din casă în casă pentru a realiza un fel de recensământ al câinilor cu stăpân. Este foarte important să deschideți ușa oamenilor primăriei atunci când veți fi căutați și să le declarați în mod onest dacă sunteți sau nu posesor de patrupede lătrătoare. Avem deja dovada începerii recensământului patrupedelor, cetățenii din cartierele de nord ale Râmnicului anunțându-ne că au fost căutați de către reprezentanții primăriei și chestionați dacă posedă sau nu câini.

Care este scopul acestui recensământ?

Referitor la această acțiune, Mircia Gutău a specificat clar într-o conferință de presă că reprezentanții primăriei se vor legitima atunci când vor solicita locuitorilor municipiului să declare informațiile solicitate. Tot edilul Râmnicului a oferit și lămuriri asupra necesității implementării unei astfel de măsuri. Conform spuselor lui Mircia Gutău, prin această acțiune se urmărește stabilirea numărului populației canine din municipiu cât și măsuri conexe care să împiedice abandonarea câinilor în zonele publice; deci implicit reducerea numărului câinilor fără stăpân din municipiu.