Reglare de conturi în stil mafiot


• maşinile primarului Nicu Constantin au fost incendiate!
• pagubele se ridică la o jumătate de miliard lei vechi

În noaptea de vineri spre sâmbătă, comuna Laloşu a devenit un loc asemănător teatrelor de acţiune ale mafiei siciliene. Puţin după miezul nopţii, poliţiştii au fost anunţaţi telefonic în legătură cu faptul că două autoturisme aflate în curtea unei gospodării au luat foc. Nu mică a fost mirarea oamenilor legii atunci când au ajuns la faţa locului şi au constatat că autoturismele care ardeau aparţineau primarului în funcţie al comunei Laloşu, democrat liberalul Nicu Constantin. Unul dintre cele două automobile incendiate era chiar cel de serviciu al primarului din Laloşu, iar cel de-al doilea era proprietate personală. Conform informaţiilor oferite de către poliţişti, incendiul nu s-a soldat cu victime, înregistrându-se doar pagube materiale semnificative. Din estimările preliminarii, valoarea bunurilor distruse s-ar ridica la cel puţin o jumătate de miliard lei vechi. Până la sosirea pompierilor, incendiul a fost stins de către localnici.

Actualul primar îşi acuză predecesorul
Comisia de specialiști ajunsă la fața locului a efectuat primele cercetări, stabilind că incendiul s-a produs din cauza folosirii unui mijloc de aprindere. În cauză este vorba despre benzină, aceasta fiind turnată pe cele două automobile. În plus, echipa operativă a stabilit un cerc de suspecți în urma investigațiilor și activităților specifice întreprinse. Din spusele actualului edil, vinovat pentru producerea acestui eveniment demn de o răfuială serioasă între clanuri mafiote ar fi fostul primar, social-democratul Ion Toma. Oamenii acestuia din urmă ar fi pus la cale întreaga acţiune criminală. PSD-istul se apără şi spune că nu are nicio implicare, punând incriminarea sa pe seama răutăţii actualului primar, care a depus numeroase plângeri pe numele său. Trebuie amintit şi faptul că actualul edil din Laloşu a mai trecut printr-o situaţie asemănătoare. În urmă cu aproape cinci ani, un imobil al acestuia şi o altă maşină personală au fost, de asemenea, incendiate. Cum-necum, sudul judeţului nostru se aseamănă tot mai mult cu un loc guvernat de clanurile mafiote, greul căzând de acum pe umerii poliţiştilor.