Regal Marciuc, la Vâlcea


Bilanț cultural și scriitoricesc cu generozităţi şi bucurii în urma celor trei reuniuni de suflet cu cartea: la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în orașul Băile Govora și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din municipiul Râmnicu Vâlcea. Săli pline cu iubitori ai cuvântului scris, vârstnici și tineri, răsplată pentru cinstirea a două cărți de excepție: „Zei de mucava” de Iuliana Marciuc și „La hotarele posibilului”, scrisă de tatăl vedetei TVR, Alecu Marciuc, ambele volume apărute în anul 2017, la editura bucureșteană «Tracus Arte».
Pe parcursul a două zile, a fost un Regal Marciuc, cu risipă de cuvinte calde, de suflet și bun gust. Exemplul cel mai apropiat este întâlnirea cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul „Alexandru Lahovari”, care s-a desfășurat în sala de concerte a Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu”, „o invitație de suflet a Iulianei Marciu, într-o incursiune imagologică inedită în cinematografie și media, dar și o călătorie în lumea mistereleor sau în imposibil provocată de Alecu Marciuc, doi prieteni jurnaliști și scriitori îndrăgiți de noi” – cum spunea prof. Isabella Ioniță, directoarea liceului amintit, în debutul întâlnirii.
Moderatorul acestor ceremonii ale cărții a fost acelaşi minunat „frate mai mare” al Iulianei și al lui Alecu Marciuc, prieten vechi al lor, scriitorul, ziaristul și editorul Ioan Barbu.
Periplul la Râmnicu Vâlcea și Băile Govora, la invitația primarului Mihai Mateescu, a însemnat o adevărată lecţie scriitoricească pentru întărirea (redescoperirea) iubirii față de cuvântul scris, de smerenie față de carte și lumina ei, pentru păstrarea a tot ce este frumos din viață sau, cum scrie la un moment dat Iuliana Marciuc, „cu cât suntem mai imaginativi, cu atât viziunea noastră asupre vieții, a oamenilor, a viitorului este mai colorată, mai vibrantă, mai vie”. Lumina toamnei de afară s-a armonizat cu cea din sufletele iubitorilor de carte prezenți la aceste minunate întâlniri, spiritul acestora contopindu-se pentru o clipă cu cel al celor doi cunoscuți autori.
Ce să admiri mai întâi? Pledoaria „la obiect” a prof. dr. Ion Predescu, între puținii cititori din Vâlcea ai celor două cărți prezentate publicului în premieră, întrebările maiestos alcătuite de elevii Colegiului „Alexandru Lahovari”, pasiunea pentru carte manifestată de govoreni sau de cei veniți la odihnă și tratament din toate colțurile țării, interesul pentru marii actori de film sau pentru fenomenul OZN? La orice cuvânt spus ni s-a tăiat răsuflarea de bucurie și emoție…
Au fost întâlniri unicat, o cură cu „apă vie”, cum spunea scriitorul Ioan Barbu, ca o gură de rai în Oltenia de sub Munte. Un regal cultural datorat unor cărți de succes – „Zei de mucava” și „La hotarele posibilului” – de o rară frumusețe, primite cu bucurie de prieteni, mari iubitori de literatură bună. Dovadă multele cerințe în sesiuni lungi de autografe.

P.S. Fotografii de la întâlnirea cu elevii Colegiului Lahovari, realizate de prof. Emil Pădurețu