Record de proiecte europene la Liceul „Căpitan Nicolae Pleșoianu”


Patru proiecte cu finanțare europeană se desfășoară, în anul școlar 2015-2016, la Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu”. Două dintre acestea aparţin programului Erasmus+, iar celelalte două Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Proiectul Erasmus+ „Competenţe practice de nivel european – profesionalism şi competitivitate în formarea iniţială a elevilor” – „COMPETENT-EU” se desfăşoară la nivelul unui consorţiu alături de alte două licee tehnologice din judeţul Argeş. Proiectul are ca obiectiv general dobândirea de competenţe profesionale practice de către elevi. „De la liceul nostru, opt elevi de clasa a X-a de la specializarea mecanic auto şi alţi opt de clasa a XI-a de la specializarea tehnician transporturi îşi vor efectua stagiile de pregătire practică (câte trei săptămâni) la agenţi economici din Plymouth, Marea Britanie. În urma acestor stagii, elevii vor primi certificate de pregătire recunoscute la nivel European”, a declarat, pentru ziarul nostru, prof. Adrian Boureci (foto), director „Cpt. Nicolae Pleșoianu”.
Cel de-al doilea proiect Erasmus+ „Quality in education (Q.e.d.) – improved competences” vizează dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice în vederea îmbunătăţirii rezultatelor şcolare şi reducerii absenteismului în rândul elevilor. 14 cadre didactice din cadrul liceului vor participa la stagii de formare în diferite ţări din Uniunea Europeană (Italia, Portugalia, Marea Britanie, Franţa, Cehia, Olanda) şi vor implementa în activitatea didactică metode şi tehnici inovative. Proiectul POS DRU „Practică Teoria” se desfăşoară în parteneriat cu 15 licee din șapte judeţe (Bucureşti, Ilfov, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Mehedinţi). Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă facilitarea tranziţiei de la școală la viaţa activă şi colaborarea cu mediul economic real. 25 de elevi ai liceului desfăşoară activităţi în cadrul a cinci firme de exerciţiu virtuale pe o platformă on-line de lucru naţională. În urma activităţilor desfăşurate în cadrul acestor firme, toţi elevii participanţi primesc subvenţii şi beneficiază de workshop-uri, târguri interregionale pentru firme de exerciţiu şi competiţii cu premii.
Proiectul POSDRU „Servicii de Prevenire şi Remediere în Educaţie: SPRE şcoală” are ca obiectiv general prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii în comunităţile dezavantajate, prin desfăşurarea de programe educaţionale integrate de tip preventiv şi remedial. Proiectul este implementat de către Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu alte șase instituții. În cadrul acestuia, cei 168 de elevi din grupul-ţintă al şcolii participă, timp de trei luni, la programe educaţionale – activităţi nonformale şi informale, beneficiind şi de subvenţii.