Record: angajator prins cu 20 de muncitori la negru


Dacă în luna aprilie, inspectorii muncii au solicitat întocmirea unui dosar penal pentru un angajator care avea şapte persoane la muncă, fără acte încheiate, luna aceasta s-a atins recordul: un patron din construcţii a fost depistat având 20 de muncitori fără forme legale. Se pare că este primul caz de acest gen din ultimii cinci ani cu care se confruntă inspectorii muncii vâlceni. În luna aprilie, în urma controalelor efectuate, inspectorii muncii au depistat 39 de lucrători ce nu aveau formele legale încheiate.